Actorul Mihai Constantin povesteşte că în timpul pregătirii pentru admiterea la Teatru s-a blocat când a trebuit să-i recite tatălui său, regretatul George Constantin, poezia pe care o pregătise pentru examen. Până la urmă, fostul „Ionică" a intrat din prima, pe locurile de la seral.

S-a săturat să-l strige lumea pe stradă „Ionică!" şi se revoltă că, de la un timp, „Gata, ajunge! Până la ce vârstă vor să-i spună aşa?!", dar când stai de vorbă cu el, descoperi fără să vrei că a fost şi el, în adolescenţă, un fel de „Ionică".

Vorbeşte cu veneraţie despre tatăl său, „marele George Constantin", „dom' Semaca" şi „Burebista", în faţa căruia se înclinau toţi, dar şi pentru mama sa, soprana Iulia Buciuceanu, de la spectacolele căreia, copil fiind, nu lipsea niciodată. Deşi a moştenit enorm din talentul părinţilor, este atât de preocupat de „meseria" de actor, că, indiferent care ar fi subiectul, discuţia alunecă, inevitabil, spre misiunea artistului de pe scenă.

„Weekend Adevărul": Veniţi dintr-o familie cu vocaţia scenei. Aţi crescut şi dumneavoastră, cum au crescut copiii altor actori, în buzunarele scenei?

Mihai Constantin: Teatrul nu era pentru mine un loc de joacă. Paradoxal, la teatru veneam chiar destul de rar. Tata, când mergea la teatru, mergea să muncească, nu avea timp de mine, să mă supravegheze să nu fac prostii... Eram, oricum, un băiat timid şi cuminte.

Mergeaţi mai mult la Operă, unde era mama, soprana Iulia Buciuceanu?

Acolo am petrecut, într-adevăr, mult timp. Ţin minte că mi se părea spaţiul ăla mult mai fascinant, pentru că mă jucam într-o încăpere foarte mare, plină cu săbii, cu scuturi şi cu tot felul de costume. Eram şi teribil de îndrăgostit de meseria maică-mii, iar muzica de operă a fost şi a rămas pentru mine o mare pasiune. Mă gândesc câteodată ce ar fi fost dacă aş fi apucat-o pe calea aceea, pentru