În aceste zile, şi de fapt până pe data de 7 ianuarie anul viitor, numele unui tânăr artist român este scris, cu litere mari, pe frontiscipiul Muzeului Naţional de Artă Modernă de la Paris (sau Centrul George Pompidou, sau Beaubourg, cum i se mai spune). În vârstă de 35 de ani, Mircea Cantor este celebrat şi omagiat de critici, de galerişti şi de colecţionari, de specialişti de artă şi de publicul larg. Şi pe bună dreptate pentru că universul său te cucereşte imediat prin dimensiunea sa poetică şi reflexivă, prin interogaţiile pe care le suscită dar şi prin fineţea demersului său.

Cu multe decenii în urmă generalul De Gaulle a pronunţat această frază memorabilă legată de sectorul cercetării: "Cercetători care caută, găsim. Căutăm cercetători care găsesc". Fraza poate fi perfect aplicată şi lumii artistice. Parisul e plin de artişti care caută, care se zbat, care încearcă… Uneori aceşti artişti caută toată viaţa fără să găsească iar Parisul este, de fapt, şi un teribil cimitir de visuri spulberate. Dacă am putea privi de sus, printr-un fel de lentilă gigantică, istoria artistică a acestui oraş, am vedea probabil pe bulevardele şi pe străzile Parisului mormane de cadavre: cadavrele artiştilor care de secole au venit în acest oraş cu dorinţa de a se afirma şi care rămân anonimi. Uneori Parisul, datorită forţei sale de fascinaţie, ne face să uităm că pentru fiecare artist care a reuşit alţi o mie, sau poate alţi zece mii, au eşuat…

În ce-l priveşte pe Mircea Cantor, el este deja un creator recunoscut şi recompensat cu cel mai prestigios premiu care i se poate da unui tânăr artist în Franţa: premiul Marcel Duchamp. O distincţie pe care a primit-o anul trecut, la Salonul Internaţional de Artă Contemporană organizat la Grand Palais. Creat în anul 2000 de Asociaţia pentru difuzarea internaţională a artei franceze, acest premiu îi deschide laureatului, p