Descinderi impresionante la Cernavodă! Ofiţerii Direcţiei de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Române şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au verificat ieri, în amănunt, două unităţi hoteliere din Cernavodă.
Din câte se pare, în aceste hoteluri erau cazaţi mai mulţi italieni, suspectaţi că vânau ilegal în România. Surse avizate susţineau aseară că organele de anchetă pregăteau mandate de reţinere pentru 20 de italieni. Presupuşii braconieri sunt bănuiţi că ar fi acţionat şi în alte zone ale ţării, din acest motiv poliţiştii derulând cercetări specifice şi în alte judeţe.
Prin intermediul unui comunicat oficial, poliţiştii au informat că în urma percheziţiilor de ieri s-a descoperit un adevărat arsenal şi peste o mie de păsări împuşcate. În dimineaţa zilei de ieri, ofiţerii de la Bucureşti, însoţiţi de poliţiştii din Constanţa, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, au percheziţionat două unităţi hoteliere (Yahoo Best şi Curtea Domnească) din Cernavodă, unde se aflau cazaţi mai mulţi italieni, suspectaţi că vânau ilegal în România. Aceştia erau bănuiţi, de asemenea, că deţineau muniţie peste limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare. În timpul descinderii, au fost descoperite şi ridicate 20 de arme de vânătoare, 7.000 de bucăţi de muniţie şi peste 1.000 de păsări împuşcate sau capturate în timpul partidelor de vânătoare, pentru care vânătorii nu au putut prezenta documente care să justifice provenienţa. Cei 12 cetăţeni italieni, cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani, au fost conduşi la sediul IPJ Constanţa pentru audieri, iar acum sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu arme sau muniţii fără drept şi braconaj cinegetic. Până la închiderea ediţiei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nu ajun