Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Îmi doresc un loc cât mai sus în clasament“

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 13 octombrie 2012 ·

După ce contractul lui Gheorghe Ionescu a expirat, CSM Ploieşti s-a înţeles cu fosta internaţională, vrânceanca Simona Gogîrlă, care începuse sezonul pe banca divizionarei secunde, ACS Şcoala 181 Bucureşti, şi de care s-a despărţit după doar două etape.

„Îmi doresc foarte mult atât eu, cât şi echipa, un loc cât mai sus în clasament, 7-8 pentru moment. Pentru anul viitor vom vedea ce se va întâmpla, vreau să construiesc o echipă competitivă, dornică de victorie. Lotul echipei este bun, este echilibrat şi pentru moment nu e nevoie de alte jucătoare. Astăzi am avut primul antrenament, iar până la primul meci oficial, cu Braşovul, avem timp să ne cunoaştem. Eu le cunosc destul de bine, sper să avem o colaborare bună şi mergem la Braşov pentru a câştiga“, a declarat Simona Gogîrlă pentru handbalvolei.ro, care are cuvinte de laudă pentru fostele sale eleve: „Despre Şcoala 181 nu vreau să vorbesc, vreau doar să spun că fetele de acolo sunt extraordinare şi muncitoare“, a încheiat noua antrenare a Ploieştiului. Primul meci oficial al Simonei Gogîrlă pe banca echipei din Ploieşti va fi peste două săptămâni, la Braşov.

După ce contractul lui Gheorghe Ionescu a expirat, CSM Ploieşti s-a înţeles cu fosta internaţională, vrânceanca Simona Gogîrlă, care începuse sezonul pe banca divizionarei secunde, ACS Şcoala 181 Bucureşti, şi de care s-a despărţit după doar două etape.

„Îmi doresc foarte mult atât eu, cât şi echipa, un loc cât mai sus în clasament, 7-8 pentru moment. Pentru anul viitor vom vedea ce se va întâmpla, vreau să construiesc o echipă competitivă, dornică de victorie. Lotul echipei este bun, este echilibrat şi pentru moment nu e nevoie de alte jucătoare. Astăzi am avut primul antrenament, iar până la primul meci oficial, cu Braşovul, avem timp să ne cunoaştem. Eu le cunosc destul de bine, sper

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 45 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei / Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspec

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 20 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 3 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°