În oaza Sealight am ajuns târziu, prin Troia. Nu fără chin, urmând fidel, câteva sute de kilometri, ţărmul sinuos şi accidentat al Mării Egee printre livezi nesfârşite de măslini tineri sau îmbătrâniţi peste măsură, cu trunchiuri groase, amputate scurt, din care au fost ţâşnit ramuri noi, crude, încărcate acum de fructele verzi.
Nu am ajuns la Troia precum aheii, ci am pornit cumva din ea. Troia era la Hisarlâk, nu departe de Canakkale. S-a mutat însă cu vremea de la ţărmul mării. Abia mai zăreşti din ea acum Dardanelele, pe acolo pe unde au venit ziua în amiaza mare aheii lui Agamemnon în frunte cu Ahile şi Aiax, cu Patrocle şi Antiloh, ori noaptea, hoţeşte, Ulise.
Ajunşi la Sealight, la Kusadasi, te dezbraci de oboseala unui drum istovitor de o zi şi o noapte, o speli în apa albastră şi mătăsoasă a Egeei, chiar în dreptul insulei greceşti Samos. Fiecare poet călător, din cei de trei ori şase la număr (din filialele U. S. R. Arad, Craiova şi Iaşi) are cu el, aduse de acasă, poeme alese cu grijă, unele scrise anume să rimeze cu locul mustind de cultură, mit, credinţă şi istorie – Efes, Priene, Milet, Didymes. Cum poate însă să-l egaleze? Singura şansă e asta: să fii tu însuţi, cel de acum, de după greci, la peste douăzeci de veacuri de ei. Ei, grecii, s-au şi insinuat în tine, în sângele tău, în creierul tău, forma mentis, în cuvintele tale noi, în limba ta nouă. Priveşte doar adânc, la nuanţă şi vei vedea cum au supravieţuit ei acolo.
Un banchet liric, un festin, asta a fost, în primul rând, Turnirul de poezie de la Efes, din spaţiul discret, dar generos al Hotelului Sealight. 18 voci distincte ale unor poeţi distincţi ai literaturii române de astăzi. 18 feluri de a scrie poezie. De a trăi în ea sau a arde în ea. Polifonia întregului e tot ce-mi amintesc acum din această încercare, din această aventură de toamnă văratică.
Nu pot privilegi
