Aţi văzut şi dumneavoastră, măcar o dată, un fragment de stradă sau, de ce nu, o stradă întreagă fără un singur coş de gunoi. Poate chiar v-aţi plimbat, zăpăciţi, căutând cu privirea o astfel de cutie de plastic în care să aruncaţi un ambalaj, un chiştoc sau o sticlă. Nu sunteţi singurii.

Strada unde coşurile de gunoi lipsesc cu desăvârşire este, probabil, Câmpia Islaz. De la Laguna Albastră, de unde începe strada, şi până la intersecţia cu strada Râului, dacă te ambiţionezi să ţii traseul ăsta, nu ai unde să arunci gunoiul. Sigur, locuitorii străzii cu peste 150 de numere şi multe alei au propriile tomberoane, pe care le scot pe stradă joia, atunci când Salubritatea vine să ridice resturile menajere. „Ştim că nu sunt coşuri, mai ieşim la plimbare şi noi, pe jos, că nu avem maşină, şi nu avem unde să aruncăm o hârtie“, spune domnul Mişu, dincolo de numărul 100, care-a scos un pic capul pe poartă ca să ia pulsul străzii. Prin ochelarii mari de vedere priveşte în jur. Nici lui nu i se arată vreun coş de gunoi.

La intersecţia cu străzile adiacente, unde se-ntâlneşte Iulius Cezar cu Câmpia sau Tomisul cu Câmpia, stau confortabil saci de gunoi, sprijiniţi de stâlpii de electricitate. La o aruncătură de privire, vedem pachete de ţigări, cutii de suc şi alte resturi, dar şi multe, multe frunze. E clar, e mâna Salubrităţii. Nu putem spune acelaşi lucru despre punguliţele roz-transparente, albăstrui sau verzi, care au în ele fel de fel de resturi şi sunt lăsate la întâmplare pe stradă. E clar că cineva n-a avut unde să le arunce; şi au şi început să miroasă. O astfel de punguliţă am găsit la întâlnirea Câmpiei cu strada Râului, care are, în zona respectivă, un coş de gunoi de modă veche, de culoare grena.

Singurele coşuri de gunoi de pe Câmpia Islaz sunt cele trei din faţa poliţiei, două albe chiar la poartă și unul grena ascuns strategic între doi stâlpi.