Toboganul pe care a alunecat postul public de televiziune de-a lungul directoratelor “portocalii” – Giurgiu – Sassu – Lăzescu – este comparabil cu al altor entităţi în care statul este administrator. TVR poate fi lesne asimilată Oltchim sau CFR Marfă, metodele prin care a fost devalizată nediferind prea mult de cele pe care le-au aplicat managerii şi conducerile întreprinderilor falimentare. Eşecul major al TVR a fost, însă, unul asistat în totală linişte şi discreţie de către cei care ar fi trebuit să se alerteze primii. Televiziunea este subordonată – ca să spun aşa – Parlamentului, recte Comisiei de Cultură, condusă de vigilenta Raluca Turcan. Sub ochii şi cu acordul acesteia şi cu contribuţia directă a membrilor Consiliului de Administraţie, Alexandru Lăzescu şi-a permis să dea iama în banul public fără nici o jenă. Începând cu mărirea propriului salariu şi continuând cu angajarea pe post de colaboratori plătiţi regeşte a unor jurnalişti-mercenari din zona probăsistă a presei scrise, în detrimentul folosirii judicioase a propriilor săi angajaţi, cei mai mulţi cu nimic mai prejos, profesional, decât cei invitaţi, cheltuielile au crescut constant, concomitent cu datoriile acumulate prin contracte oneroase cu parteneri “şmecheri” sau care au ştiut să cointereseze factorii de decizie. Cum de n-a protestat niciodată Consiliul de Administraţie, din care n-au făcut parte doar celebra Ada Meseşan, descrisă ca un veritabil Goebels portocaliu, dar şi oameni trimişi acolo de opoziţie? Simplu: cu cât leafa lui Lăzescu era mai mare, cu atât creştea şi propria lor indemnizaţie – calculată generos la un sfert din retribuţia preşedintelui. Procedeul este valabil, practic, pentru toate consiliile de administraţie în care CA – urile joacă un simplu rol de spectatori prea bine plătiţi ca să mai aibă idei. Aceleiaşi triplete Giurgiu – Sassu - Lăzescu i se datorează şi politica iresp