Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CORESPONDENŢĂ DIN SUA. Romney contra Obama. În linie dreaptă

Publicat in Observator Cultural, vineri 12 octombrie 2012 ·

Prima dintre cele trei dezbateri televizate dintre republicanul Mitt Romney, fost guvernator de Massachusetts şi democratul Barack Obama, actualul ocupant al Casei Albe, s-a soldat miercuri, 3 octombrie, cu o victorie clară a celui dintîi. Atît marile publicaţii americane cît şi, ulterior, sondajele de opinie au arătat că Romney a relansat o luptă electorală considerată, cu nu mai puţin de două săptămîni în urmă, ca şi pierdută. Sondajul Reuters de duminică, 7 octombrie, îl plasează pe Romney la numai două procente în urma preşedintelui în exerciţiu, practic în interiorul marjei de siguranţă. Ba mai mult, în poll-ul Rasmussen, publicat în aceeaşi zi, Romney conduce cu 49%-47%. Gafele Ultima lună a fost marcată de comiterea unor gafe politice sau de dezgroparea unora mai vechi, prin metoda Youtube. „You can’t change Washington from the inside“, a declarat preşedintele, care venise cu patru ani în urmă la putere mizînd chiar pe „hope and change“ – speranţă şi schimbare. Transmiţînd un mesaj populist, în care cerea cumva ajutorul maselor pentru schimbarea mentalităţii unui legislativ pasămite corupt sau inert, un mesaj care nu intră în rezonanţă cu poziţia din care ar trebui să abordeze cineva alegerile pentru mandatul cu numărul doi. Gafa respectivă, comisă la un interviu oferit canalului Univision, i-a atras nu numai comentariile ironice ale dreptei, ci şi ridiculizarea pe diferite posturi de televiziune, incluzînd scheciuri Saturday Night Live. La rîndul lui, Romney comisese o gafă de şi mai mari proporţii, la o adunare pentru strîngere de fonduri pentru campania electorală, susţinînd că 47% dintre americani nu îşi asumă responsabilitatea propriei existenţe, considerîndu-se mereu victime şi aşteptînd ca statul să intervină ori de cîte ori sînt în impas, ba mai mult, spunînd că aceştia nu plătesc impozite, aceste 47% procente din electorat fiind masa de manevră

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 23 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 23 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 37 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°