Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a reuşit un afacerist tulcean să scape de controalele financiare

Publicat in Adevarul, vineri 12 octombrie 2012 ·

Aurel Dohotaru a evitat orice control din partea celor de la Finanţe folosindu-se de acte false. A reuşit să scape, dar nu pentru mult: în aceastî săptămână el a fost trimis în judecată. Iată care sunt acuzaţiile:

Evaziune fiscală, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, determinarea înregistrării la Registrul Comerţului a unui act constitutiv fals sub aspectul sediului social şi abuz de încredere. Acestea sunt acuzaţiile pentru omul de afaceri tulcean.

După cum spun procurorii, Aurel Dohotaru a falsificat, la data de 10 aprilie 2009, semnătura unei persoane pe un contract de comodat încheiat între acesta şi societatea administrată de câtre învinuit, pe care ulterior l-a folosit la Registrul Comerţului Tulcea pentru declararea sediului social şi înregistrarea firmei. Inculpatul a declarat un sediu fictiv, unde nu şi-a desfăşurat niciodată activitatea comercială, în scopul de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiare, făcând astfel imposibil orice control al activităţii societăţii. În desfăşurarea activităţii, învinuitul, în calitate de administrator, în perioada iulie – septembrie 2009, a reţinut şi nu a virat, în cel mult 30 de zile de la data scadenţei, impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, modalitate prin care a produs un prejudiciu bugetului consolidat de stat de 4.215 lei, prejudiciu ce nu a putut fi recuperat până la finalizare urmăririi penale. De asemenea, s-a mai reţinut că la data de 15 septembrie 2009 societatea comercială administrată de câtre învinuit a ridicat trei echipamente eoliene şi accesoriile acestora de la un partener de afaceri pentru a le repara şi ulterior a refuzat restituirea acestora, cauzând un prejudiciu de 15.838 lei.

Cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Tribunalului Tulcea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane atacate de urs într-o localitate din judeţul Braşov. Una dintre victime – o fată de 14 ani, însărcinată

HotNews acum 36 minute
Două persoane au fost atacate de urs, duminică seară, într-o localitate din judeţul Braşov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcitată în 6 luni, şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la spital, relatează

Doar jumătate dintre ostaticii Hamas din Gaza mai sunt în viața, susține premierul Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Doar jumătate dintre ostaticii pe care teroriștii Hamas îi țineau în Fâșia Gaza mai sunt în viață, susține premierul Netanyahu. Doar jumătate din cei 101 ostatici deţinuţi de gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza mai sunt în viaţă, a declarat dumin

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum o ora
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 32 minute
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 2 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum o ora
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 2 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 2 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 3 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Vremea

București
acum

20°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°