15 octombrie 1922.  Ziua când, probabil, noi românii am renăscut ca naţiune. Nu pentru că ei erau Maria şi Ferdinand, ci pentru că regina Maria şi regele Ferdinand, împreună cu poporul au realizat România Mare.

"Şi goniţi de vântul vremii, viaţa noastră-a fost umilă,/ Sub a lanţului povară nu-ndrăzneam a cere milă,;/Eram viermele de moare lăngă umbra unei glii,/Eram şoaptă ce se stinge pe mormintele pustii.//

 Ferecaţi în lanţuri grele şi înfrânţi de sufferinţă/Ne-au murit pe rănd strămoşii ce puternici la credinţă,(...)//A trecut un secol negru de dureri şi zbuciumare/Pânâ când sosise vremea, vremea grea de răzbunare./Fraţii ni s-au prins în luptă şi-au pornit peste Carpaţi/De un dor adănc şi mare, d eun strigăt îndrumaţi,/Şi-au venit voinici ca leii în măreaţa lor pornire/Să ne-aducă mângâiere, libertate şi unire.//

Azi, în zi de sărbătoare Ai venit pe a-l nostru plai/Să-ţi arăţi iubirea-ntreagă pentru noi, mărite Crai,/Saltă inima română din atâta bucurie:/De la Nistru pân' la Tisa, o frumoasă Românie./Sire, noi cari Te-aşteptarăm cu un dor nemărginit/Azi, în sfănta sărvbătoare Îţi urăm: Bine-Ai venit!" (Închinarea Ardealului- Regelui Ferdinand I, de I. Ilieşiu).

"Încoronarea de la Alba Iulia din 15/28 octombrie 1922 a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria ca suverani ai tuturor românilor a fost momentul simbolic, care a încununat procesul de creare a naţiunii române şi a statului ei. În faţa reprezentanţilor  tuturor provinciilor româneşti reunite, în faţa armatei şi clerului, a reprezentanţilor corpului diplomatic şi trimişilor speciali ai unor state, într-un mic orăşel din inima Transilvaniei şi a României, Ferdinand şi Maria s-au transformat, într-o noapte, din regii unei Românii mici, pe care o moşteniseră în 1914, în regii României Mari, născută dintr-un ocean de lacrimi şi un fluviu de sânge vărsat între 1916 -1919, într-un