Inspiraţie şi administraţie (pentru acoperirea pecuniară), emoţie şi graţie s-au întâlnit, indiscriminabil legate, la Efes, unde ediţia a doua a turnirului de poezie, un tip de agon inaugurat anul trecut la Muntele Olimp, a reunit mai mulţi stihuitori, mai multe formule şi nu mai puţine ambiţii. Zilele curgeau translucid de calde, sufletele celor rămaşi în cursă făceau ca valurile Egeei: cine va fi câştigătorul? care echipă va fi încununată? Cum va gândi juriul de anul acesta (cel din toamna trecută era compus din Nicolae Manolescu, Neculai Onţanu, Dan Cristea şi subsemnatul), printre atâţia stimuli, în mijlocul ecourilor venite dinspre Troia, Priene, Milet, Didim? Soarele stratificat, parte inhibant-vechi, grecesc, parte modern şi dinamic, turcesc, a ţinut să nu lipsească, tot mai impetuos, de la reuniunea scriitoricească cu reprezentanţi ai filialelor Arad, Craiova şi Iaşi. Până la urmă s-au impus „vesticii”, iar la individual, între Adrian Popescu şi Ioan Moldovan, juriul l-a preferat, nu fără trombe de argumente pentru ambele variante, pe primul. Laureatul, în momentul ceremoniei – desfăşurate în elegantele spaţii de conferinţă ale hotelului impresionant – semăna cu unul dintre versurile sale: „istovit, bolnav, liber” (în ziua plecării din ţară avusese un accident care-i imobilizase un braţ). Mai puţin liberi se vor fi simţit ceilalţi concurenţi, deşi moderatorul reuniunilor actual, Gabriel Chifu, a ţinut să spună, într-o generalizare firească, precum aroma de cafea locală, că adevăratul triumf e al poeziei române de azi, al vitalităţii şi proteismului ei. Cu sau fără nimb, trupa de poeţi şi-a reîncărcat şi fortificat spiritul prin vizite la ruinele în care e atât de bogată zona egeeană a Turciei, situri istorice corect întreţinute, oricum îndeajuns de bine spre a realiza diferenţe semnificative între atenţia acordată acolo moştenirii legitimante şi cvasiindifere