Activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor va fi întreruptă temporar. Aceste întreruperi temporare ale activității sunt cauzate de modernizarea sistemului de emitere şi evidenţă a permiselor
Astfel, în zilele de vineri, 19 octombrie a.c. şi luni, 22 octombrie a.c., nu se vor putea emite/confecţiona: permise de conducere sau dovezi înlocuitoare ale acestora; certificate de înmatriculare sau dovezi înlocuitoare ale acestora; autorizaţii provizorii de circulaţie și plăci cu numere de înmatriculare. Totodată, în aceste zile nu se va putea susţine proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere.
În luna octombrie a.c au fost demarate etapele de punere în funcţiune a unor aplicaţii informatice necesare modernizării Sistemului naţional de emitere şi evidenţă a permiselor de conducere. Prima fază se va încheia până la sfârşitul acestui an. Un prim beneficiu constă în simplificarea formalităţilor necesare preschimbării permiselor de conducere. În acest sens, se va elimina necesitatea procurării şi completării de către cetăţeni a formularelor aferente, care vor fi tipărite direct la ghişeele de primire a documentelor, în sistem informatic.
De asemenea, într-o etapă viitoare va fi posibilă şi încasarea contravalorii documentelor emise, la ghişeele serviciilor publice comunitare judeţene de profil.
„Gradul de complexitate şi volumul operaţiunilor informatice necesare modernizării, precum şi asigurarea corectitudinii preluării bazelor de date deja existente presupune întreruperi ale fluxurilor unor activităţi”, se arată într-un comunicat.
Modernizarea în totalitate a Sistemului informatic naţional se va finaliza în primul semestru al anului viitor, când vor fi puse în funcţiune şi aplicaţiile referitoare la evidenţa vehiculelor înmatriculate.
Activi