Sezonul Motociclistic 2012, manifestare organizată de clubul White Wolves MC Oradea, care a debutat în luna mai, a luat sfârşit sâmbătă la prânz. Marcând simbolic sfârşitul acestei prime ediţii, zeci de motociclişti au dat o tură prin toată Oradea, atrăgând privirile a sute de curioşi.
Peste 80 de motociclişti, călărind motoare superbe, fiecare cu zeci de cai putere, s-au adunat în parcarea din faţa complexului Lotus Center, de unde, la ora 14.15, au pornit "raliul" prin oraş. Antemergător a fost un motorist în uniformă, singurul echipaj moto de la Poliţia Rutieră Bihor, iar coloana a încheiat-o un echipaj al Jandarmeriei. Traseul parcurs a fost Nufărul - Dimitrie Cantemir - Magheru - Gara Centrală - Ştefan cel Mare - Transilvaniei - Dacia - Decebal - Iuliu Maniu, cu punct final în Parcul 1 Decembrie, pe platoul de lângă statuia Ostaşului Necunoscut, unde zeci de orădeni s-au adunat să privească bolizii pe două roţi.
La ora 14.45 fix, la un semn, într-un zgomot asurzitor toţi "călăreţii" şi-au turat motoarele la maxim, dând simbolic "stingerea" Sezonului Motociclistic 2012.
"Este primul eveniment de acest gen organizat vreodată în Oradea şi vrem ca el să devină o tradiţie. Sezonul motociclistic e menit să ne aducă în atenţia opiniei publice şi mai ales a participanţilor la trafic. Suntem şi noi pe şosele!", a declarat pentru BIHOREANUL Daniel Todoran, vicepreşedintele clubului White Wolves MC Oradea, organizatorul manifestării.
Sfârşitul Sezonului Motociclistic 2012 face parte din programul Toamnei Orădene şi, prin priza pe care a avut-o la public, curios să admire zeci de motociclete tuningate adunate laolaltă, a fost cu siguranţă unul dintre sale punctele de atracţie. Raliul a reuşit să adune, pe lângă membrii cluburilor orădene White Wolves MC, Black Eagles şi Hex, şi alţi zeci de pasionaţi ai mai multor cluburi din judeţele Satu Mare, Baia Ma