Drumul spre staţiunile de pe Valea Prahovei a început să fie din nou peste măsură de aglomerat, o dată cu răcirea vremii. Şoferii care merg la munte au acum la dispoziţie primii 60 de kilometri din aşa-numita Autostradă a Zăpezii, însă aceasta nu rezolvă decât unul dintre locurile tradiţionale de sugrumare a traficului de pe DN1. Marele avantaj al acestei porţiuni de autostradă este că ocoleşte punctele negre cele mai periculoase de pe DN1, în care au murit cei mai mulţi oameni.
Şeful Direcţiei Generale a Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a explicat pentru gândul că porţiunea din Autostrada A3, între Bucureşti şi Ploieşti, a rezolvat doar o mică parte din problema traficului de pe DN1: marele „dop” de la Bărcăneşti, unde apăreau cozi imense de maşini.
„În momentul de faţă, se poate spune că s-au egalizat fluxurile. Nu mai e aglomeraţia pe care o ştiam noi la Bărcăneşti, eterna poveste cu zeci de kilometri de cozi. Acum s-a fluidizat, dar sigur că rămâne tronsonul de la Câmpina la Braşov, care nu are capacitate de preluare. Nu s-a reuşit decât să se elimine un sfert din problema de pe DN1. În rest, pe serpentine nu e nimic nou în materie de infrastructură”, a declarat pentru gândul Lucian Diniţă.
Situaţia accidentelor nu s-a înrăutăţit pe DN1 faţă de anii trecuţi, iar acum există un motiv în plus ca numărul accidentelor pe drumul spre munte să scadă, crede Lucian Diniţă: „Autostrada este un loc unde cei care erau tentaţi să alerge au acum condiţii”.
Şeful Poliţiei Rutiere îi avertizează pe şoferi că sezonul rece a început deja în localităţile de munte şi că este prudent ca maşinile să fie echipate cu anvelope de iarnă. Au apărut deja îngheţul la sol, temperaturi scăzute noaptea şi dimineaţa, pe parcursul zilei apărând apă pe carosabil, care seara îngheaţă. Lucian Diniţă aminteşte că s-a creat o confuzie în legătură cu obligativitatea anvel