Când imediat după alegerile locale câştigate la pas de USL avertizam şi sugeram liderilor USL să se fotografieze cu acele rezultate şi să le pună în ramă, mulţi m-au învinuit de băsism sau pesimism exagerat. Nu era o dorinţă, era o privire rece, obiectivă asupra unei realităţi dâmboviţene. Românul odată ajuns la putere consideră că a atins apogeul, că şi-a încheiat misiunea şi că de acum încolo poate face orice, el este acolo şi nimeni nu îl mai dă jos.

Aşa cum spuneam, din momentul de vârf al alegerilor locale, USL nu mai avea altă variantă decât varianta alunecării. Cât de mare urma să fie panta şi pierderea procentelor ţinea de greşelile ce urmau a fi făcute dar şi de dosarele şi manevrele lui Băsescu. Slavă domnului, atât manevrele Băsiste cât şi greşelile USL au fost abundente şi astfel USL a pierdut nu numai din imagine dar chiar şi în opţiunile de vot ale populaţiei.

În calcul nu intră numai ezitările şi amatorismul celor doi, Crin şi Victor,demonstrate „en gros şi en detaille” cu ocazia referendumului, când au ratat sprijinul populaţiei acţionând ca şi cum de fapt nu ar fi dorit să îl demită pe Băsescu, ci şi celelalte acţiuni adiacente printre care şi alianţele justificate de necesitatea asigurării majorităţii în parlament. După alipirea PSD de UNPR sau semnarea contractului între naş şi fin, înţelegere destul de cântată atât de membrii PSD cât şi de colegii de alianţă, au urmat câteva evadări individuale ca la Marea Buclă, din care au atras atenţia doamna cu dureri de burtă, din cauză de Plăcinte cu răvaş şi prigoniţii care se văd lipsiţi de contracte de când primăriile bucureştene au dat pas PDL-ului iar sectorul lui Onţanu a trecut şi el la USL. Toate aceste alipiri, deşi oarecum justificate în ochii colegilor de partid nu au avut priză la public şi nici chiar la flămânzii politicieni ai USL care de ani buni stau pe tuşă şi nu mai prind put