Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foamea şi dragostea

Publicat in Ziua Veche, sâmbătă 13 octombrie 2012 ·

Când imediat după alegerile locale câştigate la pas de USL avertizam şi sugeram liderilor USL să se fotografieze cu acele rezultate şi să le pună în ramă, mulţi m-au învinuit de băsism sau pesimism exagerat. Nu era o dorinţă, era o privire rece, obiectivă asupra unei realităţi dâmboviţene. Românul odată ajuns la putere consideră că a atins apogeul, că şi-a încheiat misiunea şi că de acum încolo poate face orice, el este acolo şi nimeni nu îl mai dă jos.

Aşa cum spuneam, din momentul de vârf al alegerilor locale, USL nu mai avea altă variantă decât varianta alunecării. Cât de mare urma să fie panta şi pierderea procentelor ţinea de greşelile ce urmau a fi făcute dar şi de dosarele şi manevrele lui Băsescu. Slavă domnului, atât manevrele Băsiste cât şi greşelile USL au fost abundente şi astfel USL a pierdut nu numai din imagine dar chiar şi în opţiunile de vot ale populaţiei.

În calcul nu intră numai ezitările şi amatorismul celor doi, Crin şi Victor,demonstrate „en gros şi en detaille” cu ocazia referendumului, când au ratat sprijinul populaţiei acţionând ca şi cum de fapt nu ar fi dorit să îl demită pe Băsescu, ci şi celelalte acţiuni adiacente printre care şi alianţele justificate de necesitatea asigurării majorităţii în parlament. După alipirea PSD de UNPR sau semnarea contractului între naş şi fin, înţelegere destul de cântată atât de membrii PSD cât şi de colegii de alianţă, au urmat câteva evadări individuale ca la Marea Buclă, din care au atras atenţia doamna cu dureri de burtă, din cauză de Plăcinte cu răvaş şi prigoniţii care se văd lipsiţi de contracte de când primăriile bucureştene au dat pas PDL-ului iar sectorul lui Onţanu a trecut şi el la USL. Toate aceste alipiri, deşi oarecum justificate în ochii colegilor de partid nu au avut priză la public şi nici chiar la flămânzii politicieni ai USL care de ani buni stau pe tuşă şi nu mai prind put

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 48 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 55 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 19 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 58 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°