Am observat în ultimele zile, de când a explodat scandalul, în discuțiile cu prietenii și cunoscuții, o anumită doză de simpatie pentru Cristian Sima. Explicația acestei poziționări ține de ineditul (cel puțin pentru România) situației. Mai exact, cine sunt păgubiții. Spre deosebire de cazurile Caritas și FNI, nu sunt poporanii, cei care și-au dat pe mâinile unor escroci economiile de-o viață, și-au vândut casele și vacile pentru iluzorii câștiguri fabuloase. Nu, cei care au pierdut sunt pesoane mai mult sau mai puțin onorabile, de la un fost ministru al Finanțelor și membru corespondent al Academiei Române până la vedete mediatice și (cel mai probabil) indivizi care ar putea demonstra mai greu Fiscului proveniența sumelor ”plasate” în grija lui Sima. Ce-i unește pe toți acești (foști) clienți ai lui Sima e imaginea lor publică ”de succes” (succesul privit doar din perspectiva financiară). Adică oameni obișnuiți să câștige, indiferent ce se întâmplă, că e boom economic ori criză sau chiar depresiune.

Inabilitatea financiară (rămâne de văzut dacă a fost sau nu și o escrocherie) a lui Cristian Sima se răsfrânge astfel și asupra clienților săi. Aura de invincibilitate se sfarmă. La fel și miturile așa-zisei științe a bursei și a investițiilor pe bursă. Să fim serioși, pe bursă nu se investește. Se joacă. Pe sume mai mari și cu riscuri mai mici decât la Loto ori la pronosticuri sportive. De investit, se investește în afaceri productive, indiferent de natura lor (de la producția de ascuțitori și chibrituri până la cea de mașini și până la agricultură). Podgoriile de vin ale lui Mugur Isărescu reprezintă o investiție. Cei 280.000 de euro pe care Daniel Dăianu i-a dat pe mâna lui Cristian Sima (din care ar fi pierdut 220.000, conform propriilor declarații) reprezintă un joc la bursă. De cele mai multe ori, acești bani nu produc nimic (cel mult profituri pentru juc