Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Sima. Și bogații plâng. Câteodată

Publicat in Vox Publica, sâmbătă 13 octombrie 2012 ·

Am observat în ultimele zile, de când a explodat scandalul, în discuțiile cu prietenii și cunoscuții, o anumită doză de simpatie pentru Cristian Sima. Explicația acestei poziționări ține de ineditul (cel puțin pentru România) situației. Mai exact, cine sunt păgubiții. Spre deosebire de cazurile Caritas și FNI, nu sunt poporanii, cei care și-au dat pe mâinile unor escroci economiile de-o viață, și-au vândut casele și vacile pentru iluzorii câștiguri fabuloase. Nu, cei care au pierdut sunt pesoane mai mult sau mai puțin onorabile, de la un fost ministru al Finanțelor și membru corespondent al Academiei Române până la vedete mediatice și (cel mai probabil) indivizi care ar putea demonstra mai greu Fiscului proveniența sumelor ”plasate” în grija lui Sima. Ce-i unește pe toți acești (foști) clienți ai lui Sima e imaginea lor publică ”de succes” (succesul privit doar din perspectiva financiară). Adică oameni obișnuiți să câștige, indiferent ce se întâmplă, că e boom economic ori criză sau chiar depresiune.

Inabilitatea financiară (rămâne de văzut dacă a fost sau nu și o escrocherie) a lui Cristian Sima se răsfrânge astfel și asupra clienților săi. Aura de invincibilitate se sfarmă. La fel și miturile așa-zisei științe a bursei și a investițiilor pe bursă. Să fim serioși, pe bursă nu se investește. Se joacă. Pe sume mai mari și cu riscuri mai mici decât la Loto ori la pronosticuri sportive. De investit, se investește în afaceri productive, indiferent de natura lor (de la producția de ascuțitori și chibrituri până la cea de mașini și până la agricultură). Podgoriile de vin ale lui Mugur Isărescu reprezintă o investiție. Cei 280.000 de euro pe care Daniel Dăianu i-a dat pe mâna lui Cristian Sima (din care ar fi pierdut 220.000, conform propriilor declarații) reprezintă un joc la bursă. De cele mai multe ori, acești bani nu produc nimic (cel mult profituri pentru juc

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°