Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Ludogorets - Rapid 2-2! Giuleştenii au jucat excelent în prima repriză, dar banca de rezerve l-a trădat pe Ioan Ovidiu Sabău

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 13 octombrie 2012 · ·

Ovidiu Sabău a profitat de pauza din Liga I impusă de jocurile echipei naţionale şi şi-a deplasat jucătorii peste Dunăre, pentru un amical cu deţinătoarea titlului în Bulgaria, Ludogoreţ. Antrenorul Rapidului a avut însă la dispoziţie numai 16 jucători, 7 dintre titulari fiind indisponibili.

Cu toate acestea, giuleştenii au reuşit o primă repriză excelentă. Alex Ioniţă, Ştefan Grigore, Alex Coman şi portarul Pecanha au arătat o formă excelentă şi au fost actorii principali în prima parte. Primul a deschis scorul ('12), după ce a recuperat un balon la 20 de metri de poarta bulgarilor, dar s-a remarcat şi la golul doi al giuleştenilor, când a dat assist la reuşita lui Ilijovski (24). Pe de altă parte, Pecanha a avut mai multe intervenţii spectaculoase la câte faze foarte periculoase ale bulgarilor.

În schimb, Fane Grigore şi puştiul Alex Coman au dominat centrul terenului, iar bulgarii au întâmpinat dificultăţi la construcţie. În partea a doua, lucrurile s-au schimbat radical. Ludogorets a introdus cei mai importanţi jucători, iar posesia s-a mutat la bulgari, în vreme ce Sabău s-a confruntat cu probleme, din cauza puţinelor soluţii pe care le-a avut pe bancă.

Ocaziile au început să curgă la poarta Rapidului, însă ineficienţa din atacul bulgarilor a făcut ca egalarea să vină abia pe finalul meciului. Rămâne însă în urmă o evoluţie foarte bună a giuleştenilor în prima repriză, care le dă fanilor speranţe pentru parcursul din campionat.

Copos şi Zotta n-au fost la meci

Rapidiştii n-au fost însoţiţi în Bulgaria de niciunul dintre şefii echipei, care au preferat să rămână la Bucureşti. În schimb, gruparea de lângă Podul Grant a fost susţinută de un grup de 30 de suporteri, care şi-au încurajat echipa pe tot parcursul meciului. Micuţa galeria a fost foarte gălăgioasă, dominând în multe momente fondul sonor

Min. 90 Fluier final

Min. 8

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 47 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 19 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 46 minute
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum 54 minute
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

Revenire la Știrile Pro TV. O prezentatoare a revenit după doi ani de pauză

HotNews acum 38 minute
Prezentatoarea Monica Dascălu revine la pupitrilor Știrilor Pro TV după o pauză de doi ani, cât timp a fost în concediu de maternitate, scrie Pagina de Media. „Revin la Ştirile Pro TV cu multă bucurie şi entuziasm, deoarece aici, în echipa ştirilor

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Ciolacu, după votul PSD: Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvern şi nici pentru PSD / Mai sunt anumite categorii care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia / Nu sunt de acord cu nicio extindere a acestei legi

News.ro acum 54 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, după votul PSD privind proiectul PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, că această lege nu e o prioritate nici pentru el şi nici pen

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 2 ore
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°