* consilierii municipali au aprobat, ieri, alocarea a 2 milioane de lei de la bugetul local pentru repornirea sistemului * conducerea CET spune că va putea relua furnizarea energiei termice undeva spre finele acestei luni, în funcţie de rezultatul negocierilor cu furnizorii de gaz şi energie electrică * tot ieri a fost aprobat şi preţul local de facturare a gigacaloriei: 328 lei, cu 102 lei/Gcal mai mare decât a fost iarna trecută * decizia privind preţul gigacaloriei include şi schemele de ajutor la încălzire acordate abonaţilor cu venituri mici
Miniparlamentul local a salvat încă o dată de la colaps sistemul de termoficare, aprobând alocarea a 2 milioane de lei (20 miliarde de lei vechi) din bugetul public cu titlu de pierderi asumate generate de funcţionarea serviciului în sezonul rece 2012 - 2013. Banii sunt mană cerească pentru operatorul de termoficare, aflat de aproape o lună în blocaj şi la un pas de situaţia în care să nu mai poată reporni instalaţia, ameninţând astfel să lase în frig cei aproximativ 5.000 de abonaţi, majoritatea proprietari de apartamente, la care se adaugă câteva zeci de instituţii publice şi agenţi economici. De altfel, şi salariaţii CET au organizat proteste, mergând până la greva foamei, tocmai pentru a atrage atenţia asupra acestui pericol, dar mai ales pentru a se asigura că-şi vor primi lefurile restante pe 3 luni - aproximativ 1,5 milioane lei. Protestatarii au încetat zilele trecute greva, după ce au obţinut promisiunea că li se vor rezolva problemele.
Ieri dimineaţă, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Municipal a fost aprobat un proiect de hotărâre cu titlul "Aprobarea pierderilor induse de prestarea serviciului de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat pentru populaţie de către SC CET SA Brăila, în perioada noiembrie 2012 - martie 2013". Iniţi