Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa turcă, în 3 cuvinte: cantitate, calitate, fabulaţie! Reportaj realizat în redacţia "Sabah", înainte de meciul cu România

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 13 octombrie 2012 ·

*Reporterii ProSport au vizitat redacţia Sabah din Istanbul pentru un reportaj inedit despre metodele jurnaliştilor din Turcia, ţara cu 50 de ziare şi cu vânzări impresionante

*Alparaslan, unul dintre jurnaliştii de top de la Sabah, a explicat de ce presa din Istanbul se confruntă cu mari probleme de credibilitate

*Reporterii ProSport aleargă pe străzile din Istanbul şi se uită din secundă în secundă la ceas:

- Am întârziat puţin!

- Sau poate că aici, în Istanbul, asta înseamnă să ajungi la timp. Să vii mai târziu cu doar 10 minute...

Punctualitatea în Istanbul, mai ales pentru cei prea puţin familiarizaţi cu oraşul, e o ţintă imposibilă. "În medie, un locuitor din Istanbul petrece patru ore pe zi în trafic. Ai putea învăţa o limbă străină cu patru ore pe zi", apucă să spună înainte de a primi scuzele Alparaslan Akkuş, unul dintre redactorii şefi-adjuncţi ai Sabah, cel mai important ziar din Turcia. Se scuză şi el pentru că "mai devreme nu aveam timp deloc, era cea mai agitată perioadă a zilei" şi apasă butonul liftului.

La Sabah, ziar de top din Turcia, scriu doar în news-room 100 de oameni. Ei scot la suprafaţă subiectele pentru cele 32 de pagini ale publicaţiei. În spatele lor, mai sunt alţi 200. Mult peste orice redacţie a vreunui ziar din România. Alparaslan e responsabil de secţiunea ştirilor internaţionale şi coordonează toate celelalte ziare sau reviste din străinătate - printre care şi New York Times - pe care Sabah le traduce în turcă. "Asta este presa de calitate. O cunosc foarte bine şi ştiu că suntem departe de ea. Ne lipsesc nişte lucruri elementare, dar sunt un tip optimist de fel şi cred că ne putem schimba". Anticipează subiectul ce urma să fie deschis în scurt timp. Pentru că lipsa credibilităţii în mass-media turcă e un fapt de notorietate globală. Un scurt remember: la finalul lui iuli

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°