Un echipaj de poliţişti de frontieră suceveani a întrerupt, joi seară, o acţiune de contrabandă în care se transportau peste 10.000 de pachete de ţigări.
Potrivit celor afirmate de agentul Ionela Husdup, de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Brodina, pe timpul desfăşurării unei misiuni, a observat un grup de persoane care se îndreptau dinspre linia de frontieră către interiorul ţării noastre, în zona localităţii Ulma, cu mai multe colete voluminoase. Suspecţiiau fost somaţi verbal, însă aceştia au ignorat somaţiile, au aruncat coletele şi au încercat să fugă spre teritoriul statului vecin.
Din acest motiv, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, reuşindu-se reţinerea lui Gheorghe P., în vârstă de 27 de ani, domiciliat pe raza judeţului. La cercetarea terenului, au fost descoperite şapte coletecu ţigări care conţineau 10.100 de pachete de ţigări marca Viceroy de provenienţă ucraineană, în valoare de 101.000 de lei, ţigări care au fost ridicate în vederea confiscării.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit suspectului acte premergătoare începerii urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere ilegală a frontierei de stat. Agentul Ionela Husdup a mai precizat că cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră, fiind informate şi autorităţile ucrainene, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.
Un echipaj de poliţişti de frontieră suceveani a întrerupt, joi seară, o acţiune de contrabandă în care se transportau peste 10.000 de pachete de ţigări.
Potrivit celor afirmate de agentul Ionela Husdup, de la Serviciul Teritorial al