Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jessica Alba a refuzat să facă striptease în noul film "Sin City 2"

Publicat in Gandul, sâmbătă 13 octombrie 2012 ·

Jessica Alba a insistat ca o dublură să filmeze în locul ei scenele de striptease pentru pelicula "Sin City 2", actriţa fiind nemulţumită de modul în care arată după ce a născut doi copii, informează contactmusic.com.

Jessica Alba nu este foarte fericită cu corpul său şi a insistat ca realizatorii filmului "Sin City 2" să folosească o dublură pentru scenele provocatoare.

"A fost copleşită atunci când au început filmările şi, din cauză că nu a reuşit să ajungă la forma de invidiat pe care o avea înainte să nască, ea le-a spus producătorilor că vrea o dublură", a declarat o sursă pentru revista Life and Style.

"Corpul său este incredibil, dar pentru ea acest lucru nu este suficient", a spus aceeaşi sursă, precizând că Jessica Alba a renunţat să mai consume carbohidraţi şi face exerciţii fizice de două ori pe zi, dar tot nu este mulţumită de modul în care arată.

Jessica Alba, în vârstă de 31 de ani, s-a apucat şi de fumat, tocmai pentru a nu se mai gândi la mâncare, a mai spus sursa citată.

Vedeta, care a apărut în "Sin City" în 2005, îşi va relua rolul din această peliculă în continuarea "Sin City 2". Ea joacă rolul lui Nancy Callahan, o dansatoare care ajunge să fie implicată în lumea interlopă.

Noul lungmetraj din seria "Sin City", ce va fi lansat în 2013, se va intitula "Sin City 2: A Dame to Kill For" şi va fi regizat de Robert Rodriguez şi Frank Miller - autorul romanelor grafice pe baza cărora a fost realizat filmul original.

Pe lângă Jessica Alba, Mickey Rourke şi Michael Madsen urmează să îşi reia rolurile din filmul original.

În filmul original au mai jucat câţiva actori de renume, precum Benicio Del Toro, Rosario Dawson, Bruce Willis, Clive Owen, Michael Madsen şi Elijah Wood. La realizarea regiei acestui film a participat, ca invitat special, şi Quentin Tarantino, alături de Rodriguez şi Miller.

Fil

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 42 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°