Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Membrii FMI au adoptat agenda de politică globală şi au atras atenţia asupra încetinirii creşterii economice

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 13 octombrie 2012 ·

Miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din întreaga lume, reuniţi la Tokio în cadrul adunării anuale a Fondului Monetar Internaţional, au adoptat sâmbătă o listă de politici menită a rezolva criza datoriilor din Europa şi Statele Unite şi s-au angajat să analizeze progresele înregistrate după şase luni în contextul în care încearcă să impulsioneze relansarea economică, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Agenda de politică globală, care cuprinde 10 pagini, rezumă în mare parte o serie de măsuri plănuite anterior, cum ar fi crearea unui program al Băncii Centrale Europene de achiziţii de obligaţiuni şi rezolvarea aşa-numitului "vârf fiscal" ("fiscal cliff") din SUA care presupune reduceri automate de cheltuieli şi majorări de taxe ce ar urma să intre în vigoare la începutul anului viitor dacă Congresul nu va acţiona.

Lista de măsuri şi verificarea prevăzută după şase luni sunt menite să responsabilizeze ţările în a-şi respecta angajamentele, o recunoaştere a nemulţumirii din cadrul FMI, dar şi din rândul multor economii de piaţă emergente faţă de răspunsul fragmentat la criză.

Şefa FMI Christine Lagarde a spus că statele membre au reuşit să-şi limiteze divergenţele în privinţa aplicării strategiei, căutând să atenueze neînţelegerile între Fond şi Germania în privinţa termenelor până la care ţări cu datorii mari, aşa cum este Grecia, trebuie să revină la echilibru bugetar.

"Nu a existat nicio obiecţie faţă de recomandarea pe care am oferit-o statelor membre, şi anume ACŢIONAŢI", a spus Lagarde. "Poate că nu am fost de acord asupra tuturor aspectelor, însă consider că există un consens general că o acţiune colectivă va aduce rezultate", a adăugat ea.

Într-un comunicat transmis după două zile de discuţii, membrii FMI au atras atenţia că creşterea economică la nivel mondial încetineşte şi că persistă incertitudini serioase

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 33 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°