Mihai Răduţ se simte excelent la Pandurii şi nu vrea să se întoarcă la Steaua, unde crede că nu i s-ar da nicio şansă
Unul dintre cei mai talentaţi tineri din Liga I, Răduţ şi-a regăsit pofta de joc la Pandurii, sub bagheta lui Petre Grigoraş. Jucătorul în vârstă de 22 de ani este om de bază la revelaţia acestui campionat şi a reuşit să puncteze până acum de 5 ori.
Cu toate acestea, lui Răduţ nici nu-i trece prin cap să revină la Steaua, echipă de care aparţine şi care l-a trimis la Târgu Jiu sub formă de împrumut, până în vară. Pare o decizie surprinzătoare la prima vedere, cei mai mulţi jucători din Liga I dorindu-şi să facă pasul la echipele mari din România.
În spatele hotărârii luate de Răduţ stau însă lucrurile pe care a trebuit să le îndure în Ghencea. Mijlocaşul, care a jucat un sezon la Sporting, s-a simţit marginalizat la Steaua de unul dintre managerii Stelei şi este de părere că din cauza acestuia n-a avut parte de mai multe şanse.
Răduţ este convins că nu va avea parte de mai multă încredere nici dacă ar reveni, deşi în acest sezon este unul dintre cei mai în formă jucători din Liga I. De altfel, managerul Stelei a făcut mai multe afirmaţii de-a lungul timpului în care susţinea că Răduţ nu este un jucător potrivit pentru sistemul în care joacă echipa din Ghencea.
Victor Piţurcă, "vina" lui Răduţ
Ce se află însă în spatele acestor tensiuni dintre jucător şi oficialul stelist? Motivul conflictului, deşi n-a fost recunoscut până acum, este că Mihai Răduţ a fost adus la Steaua de Victor Piţurcă, un adversar mai vechi al managerului din Ghencea. Selecţionerul României a crezut constant în talentul mijlocaşului şi i-a acordat de fiecare dată încredere. De altfel, până la episodul Pandurii, cele mai bune evoluţii ale lui Răduţ au fost cu Piţurcă antrenor.
Jocurile bune l-au încântat şi pe Gigi Becali, care l-a poreclit "