Circulaţia rutieră pe DN 66, între municipiul Târgu-Jiu şi Rovinari, va fi închisă începând de astăzi, 15 octombrie, şi până pe data de 21 octombrie. În această perioadă, echipe de muncitori vor lucra la montarea unui pod feroviar în zona cartierului Romanești. Circulația va fi deviată pe rute ocolitoare, în funcţie de gabaritul maşinilor. „În baza avizului comun al Inspectoratului General al Poliției, Direcția Rutieră, se va proceda la închiderea traficului rutier pe DN 66, în zona cartierului Romanești. Traficului rutier pe relația Târgu Jiu-Rovinari va fi deviat astfel: pentru autovehiculele de sub șapte tone și jumătate, Calea Severinului – Câlnic – Șomănești – Vârț, iar autovehiculele de peste șapte tone și jumătate vor parcurge traseul Victoria – Tâlvești – Urechești – Drăguțești – Rovinari”, a spus George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Gorj.