Senatorul PNL de Brașov, Ioan Ghișe, ar fi fost scos de pe listele liberalilor pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, potrivit dcews.ro. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Ghișe a afirmat în urmă cu câteva zile că președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu “lucrează de vreo 12 ani împotriva lui” şi, astfel, nu mai poate candida la Braşov, loc în care s-a născut şi a fost primar.
”Eu vreau să candidez, dar să vedem, că preşedintele de la Braşov nu vrea să candidez. Şeful organizaţiei judeţene din Braşov a solicitat colegilor din birou şi au votat, prin vor deschis, o listă în care în locul deputatului Gabor de la Făgăraş şi a mea au adus doi foşti PD-işti din Bucureşti, pe care nu-i ştie nimeni”, a declarat Ioan Ghişe, în ediţia de joi seară a emisiunii Subiectiv, de la Antena 3.
O nouă candidatura a senatorului PNL pentru un colegiu în Brașov va trebui decisă până pe 15 octombrie, când listele trebuie definitivate și transmise la centru.