Fostul premier Emil Boc consideră că Guvernul condus de Victor Ponta dă dovadă de incompetenţă, amatorism şi incapacitate în gestionarea bugetului, în condiţiile în care nu ştie să asigure resursele financiare pentru ultimele 45 de din acest an.
Emil Boc a declarat, astăzi, că la plecarea din Executiv a lăsat o economie cu 2,5 la sută creştere economică şi o rezervă bugetară de cinci miliarde de euro, dar şi cea mai mică rată a inflaţiei din ultimii 20 de ani din România.
"Nu am văzut mai multă incompetenţă şi penibilitate decât în declaraţiile actuale ale primului-ministru legate de faptul că fosta administraţie nu a lăsat bani în buget pentru ultimele 45 de zile ale acestui an. Câtă incompetenţă poate să fie la un guvern când, după ce ai făcut o rectificare de buget şi ţi-ai asumat bugetul, să vii la câteva luni şi să spui că este de vină Guvernul din 2011 pentru bugetul tău din 2012? Este clar incompetenţă crasă, incapacitate managerială şi neştiinţă de carte cu privire la regulile unui buget", a spus Boc.
"Cât de incompetent poţi să fii când, după ce am lăsat o economie cu 2,5 la sută creştere economică şi o rezervă bugetară de cinci miliarde de euro, şi cea mai mică rată a inflaţiei din ultimii 20 de ani din România, să vii să spui că tot guvernul din 2011 este vinovat pentru incapacitatea ta de a asigura resursele financiare pentru ultimele 45 de zile din 2012. Amatorism, penibilitate şi incompetenţă, acestea sunt cuvintele care reprezintă actualul guvern şi incapacitatea de a gestiona un guvern în interes public", a continuat fostul premier.
Acesta a adăugat că nu poate să înţeleagă cum poate fi vinovat Guvernul din 2011 pentru faptul că nu este un buget la zi.
"Ai avut o rectificare, cunoşteai toate datele din buget, ţi-ai asumat bugetul ca atare, cum poţi să vii să spui că este cineva de vină din 2011? Când Victor Ponta va avea p