Saltul in cadere libera din stratosfera al lui Felix Baumgartner - o premiera mondiala - a fost realizat cu succes duminica, la 21.08 (ora Romaniei), austriacul plonjand de la altitudinea record de circa 39.000 metri deasupra statului american New Mexico, conform imaginilor de pe redbullstratos.com.
Austriacul Felix Baumgartner, pasionat de sporturi extreme, incearca sa depaseasca si viteza sunetului in cadere libera - o premiera mondiala -, plonjand de la altitudinea record. Insa el a depasit altitudinea pe care si-o propusese (de 36.576 de metri), realizand saltul de la circa 39.000 de metri.
Cu textul "Born to fly" (Nascut pentru a zbura, n.r.) tatuat pe antebrat, austriacul in varsta de 43 de ani spera sa adauge mai multe recorduri in palmaresul sau: caderea libera realizata de la cea mai mare inaltime si cea mai rapida saritura libera. De asemenea, Felix Baumgartner vrea sa devina primul om care depaseste viteza sunetului fara a se afla intr-un echipament special de zbor.
In timpul ascensiunii sale, Felix Baumgartner a stabilit si un alt record: s-a aflat intr-o capsula trasa de un balon care a ajuns la cea mai mare altitudine la care s-a aflat vreodata un balon cu echipaj uman.
Uriasul balon - la care a fost atasata o capsula cu o greutate de 1.315 kilograme, in interiorul careia se afla Felix Baumgartner - a fost ridicat in aer in jurul orei 18.30 (ora Romaniei), potrivit imaginilor live difuzate pe site-ul oficial al misiunii - redbullstratos.com.
A fost pentru prima data in istorie cand a fost lansat un balon de o asemenea marime, la care a fost atasata o capsula in care s-a aflat echipaj uman. In respectiva capsula, Felix Baumgartner a avut patru sisteme diferite de oxigen, pentru a-l ajuta sa respire la o asemenea altitudine, potrivit explicatiilor care au insotit transmisiunea live a mi