Păcat că meciul Turcia-România s-a disputat vineri seara, împiedicînd presa, cu excepţia Gazetei, să comenteze mai larg pe marginea lui din pricina week-end-ului.

Cu atît mai regretabil cu cît, spre deosebire de alte ocazii, chiar ar fi avut ce scrie. Bunăoară, despre disciplina “tricolorilor” dusă pînă la sacrificiu, despre efortul lor exemplar şi, mai cu seamă, despre inspiraţia selecţionerului. Piţurcă a surprins cu cîteva mişcări care, spre lauda lui, i-au ieşit la fix. Nu una, nu două, toate!

Personal, dacă uneori am mai ridicat din umeri şi nu mi-am ascuns nedumerirea, de data asta simt nevoia să remarc că, înainte de a fi atribuită altcuiva, victoria de la Istanbul trebuie trecută în dreptul lui Piţurcă. Acesta s-a dovedit nu doar mai lucid, ci şi, neaşteptat pentru el, mai îndrăzneţ, capitol în care s-au încadrat titularizările lui Grozav şi B. Stancu, ca şi introducerea lui Mutu abia în minutul 82.

Cînd a fost cazul, şi a mai fost, eu şi colegii mei nu ne-am sfiit să-l criticăm pe selecţioner, uneori cu asprime. Acum trebuie să-i dăm însă Cezarului ce i se cuvine, adică să-l felicităm pe Piţurcă şi să ne scoatem pălăriile în faţa lui! În paralel, şi să nădăjduim că a mai păstrat idei şi pentru duelurile viitoare.

De-acum, izbînda de la Bosfor, pe deplin meritată, deşi nescontată, a devenit istorie şi ne apropiem de un examen infinit mai dificil, partida cu Olanda, cotată marea favorită a cursei de calificare la CM 2014. În ciuda faptului că i-a pierdut pe Sneijder şi, mai nou, pe Robben, Portocalei Mecanice i-au rămas, printre perlele coroanei, superstarurile Van der Vaart şi Van Persie. Ne place ori nu, tot Van Gaal trebuie socotit tartorul grupei.

Altminteri, succesul din Turcia a schimbat datele problemei, le-a bulversat. Nu însă într-atît încît să ne închipuim că, bătîndu-i în deplasare pe otomani, îi vom avea pe bata