Depresia prin care trece Europa - şi care în România atinge cote insuportabile - nu este doar o problemă materială, ci şi una de blocaj psihic.
Neîncrederea bântuie de la Londra la Roma, de la Lisabona la Bucureşti. Blocajul se manifestă prin incapacitatea europenilor de a accepta chiar şi cea mai mică scădere a nivelului de trai. Şi aici nu este vorba despre români, care trăiesc atât de prost încât simt tăişul sărăciei până la os, ci despre francezi, englezi, nemţi, italieni sau greci. Aceştia au primit cu plăcere zecile de creşteri salariale din ultimele şase decenii, după ce sfârşitul Marelui Război îi găsise într-o ruină totală, dar refuză cu îndârjire orice regres al propriilor venituri. Nici măcar faptul că bunăstarea sa a fost gonflată artificial, prin împrumuturi excesive, nu-l va convinge pe grec să reteze 200 de euro din leafă sau o săptămână din concediu. S-a învăţat cu traiul bun şi nu poate concepe să trăiască altfel, chiar dacă butoiul cu măsline e aproape gol.
Atitudinea rigidă, chiar egoistă a europenilor în aceste vremuri tulburi poate fi tratată cu un banc.
Iţic era al naibii de sărac.
Şi într-o zi se duce la rabin.
„Rabi - zice -, aşa nu mai pot trăi. Am şapte copii, o nevastă şi o soacră, plus vreo două mătuşi, şi stăm cu toţii înghesuiţi într-un grajd. Mâncarea nu ne ajunge, lemne de foc nu avem, iar casă - nici atât. Zi-mi ceva, Rabi, ajută-mă, dă-mi un sfat!"
Rabinul îl întreabă: „Ai capră?". „Am, Rabi, o sărăcie de capră, nici lapte nu mai dă..." „Du-te şi bag-o în grajd, să doarmă cu voi!" Iţic face cum îi zice rabinul, apoi revine supărat: „Rabi, e şi mai rău! Capra îşi face nevoile în grajd, nici nu mai poţi respira de aşa miros..."
„Dar vacă ai?", îl întreabă rabinul. „Am, dar abia se mai ţine pe picioare", zice Iţic. „Bag-o şi pe ea în grajd, alături de voi!" Iţic face cum îi zice rabinul, apoi se
