Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilanţul accidentului din Arad se ridică la opt morţi şi un rănit

Publicat in Antena 3, duminică 14 octombrie 2012 ·

Numărul victimelor accidentului petrecut, sâmbătă seară, în judeţul Arad, în care au fost implicate o dubiţă cu muncitori şi un TIR, a ajuns la opt, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a murit unul dintre cei doi răniţi, un tânăr de 19 ani, conform Mediafax.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, bărbatul rănit grav care a fost transportat cu un eclicopter SMURD la Timişoara a decedat în cursul nopţii.

Victima avea 19 ani şi a fost preluată în comă de la locul accidentului şi dusă la un spital din Timişoara.

Ultimul supravieţuitor al accidentului, care are 36 de ani, este în stare stabilă.

"Are fracturi şi politraumatisme la nivel cranian, toracic şi abdominal, dar starea e stabilă", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, dr. Adrian Viner.

Referitor la anchetă, poliţiştii afrmă că dubiţa în care se aflau muncitorii avea doar cinci locuri, deşi iniţial se credea că erau opt locuri plus cel al şoferului.

"Este o dubiţă Fiat Scudo monovolum. Părea microbuz, însă era distrusă în urma accidentului şi a fost greu să ne dăm seama. Avea portbagajul mărit pentru mărfuri, dar maşina era de doar cinci locuri, pe care stăteau înghesuite nouă persoane", a declarat şeful Poliţiei Rutiere Arad, Dorin Goilean.

Crecetările continuă, urmând să fie autopsiat cadavrul şoferului, pentru a se stabili dacă a adormit la volan sau dacă a făcut infarct în timpul condusului.

Accidentul în care şi-au pierdut viaţa cele opt persoane s-a petrecut, sâmbătă seară, la ora 18,25, la ieşirea din localitatea arădeană Lipova, pe DN 7, care leagă Deva de Arad şi de frontiera cu Ungaria, toţi ocupanţii maşinii fiind muncitori ce se îndreptau spre Arad.

Potrivit Şefului Poliţiei Rutiere Arad, Dorin Goilian, d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 29 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 28 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 13 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°