Simplă eroare, prostie crasă sau bătaie de joc din partea lui Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, şi a prietenului Mircea Hava din PDL, de la Alba Iulia?
Primăria Chişinău, condusă de românul poreclit Dorin Chirtoacă, a anunţat cu surle şi trâmbiţe defilarea, “în premieră, în capitala Republicii Moldova, duminică, 14 octombrie 2012, de Hramul Chişinăului”, a Gărzii de Onoare a Cetăţii Alba Iulia, prin Piaţa Marii Adunări Naţionale. Primarii de Chişinău şi Alba Iulia, Dorin Chirtoacă şi Mircea Hava, au semnat la 1 decembrie 2011 Acordul de înfrăţire între cele două oraşe. Evenimentul a avut loc de Ziua Naţională a României, la Alba Iulia, în Sala Unirii.
Numai că, în aşa-zisa “gardă de onoare din Alba Iulia”, “soldaţii” sunt îmbrăcaţi în uniforma Habsburgică a secolului al XVIII-lea. Bătaia de joc la care sunt supuşi românii din Alba Iulia, în “scop turistic”, s-a mutat astfel şi la Chişinău, oraş obişnuit cu altfel de ocupaţie. Mai lipsea ca Dorin Chirtoacă să aducă să defileze la Chişinău Garda de Onoare de Kremlin, pentru “recunoştinţa” ocupaţiei Ţariste, ca să-l copieze pe Mircea Hava, nostaligic al ocupaţiei Habsburgice.
Dacă tot se bate cu pumnii în piept că e român, Dorin Chirtoacă ar trebui să mai treacă pe la unchiul său, Mihai Ghimpu, să mai ia nişte lecţii de istorie, şi să mai lase de o parte lecţiile de aşa-zis europenism/occidentalism luate de la ARD-işti ca MRU, care, pe când era ministru de Externe al României, invita oficiali de la Viena să privească România ce pe un land al Austriei.
Dacă MRU şi PDL au greşit şi persistă în eroare, Chirtoacă ar trebui să revină la realitate şi ţină minte că persecuţiile românilor din Basarabia ocupată de ruşi nu sunt mai prejos de cele sub ocupaţia austriacă/ habsburgică din Transilvania. Şi să nu uite de anul 1785, de Horea şi Cloşca, traşi pe roată, şi de Crişan. Şi nici de bisericile r