Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta vrea să dea bani cu ţârâita pentru aeroportul din Iaşi. VEZI CARE E SOLUŢIA GUVERNULUI

Publicat in Ora de Iasi, duminică 14 octombrie 2012 ·

IAŞI. Premierul Victor Ponta a declarat duminică la Iaşi că guvernul caută o soluţie de finanţare etapizată pentru modernizarea aeroportului ieşean, investiţie în valoare de 50 de milioane de euro.

Ponta a precizat, într-o conferinţă de presă, că e important ca aeroportul din Iaşi să fie modernizat, pentru că la un moment dat, Iaşul, ca pol de dezvoltare economică, va fi handicapat de lipsa unei astfel de investiţii.

„E vorba de o sumă foarte mare pentru aeroport, 50 de milioane de euro. Nu-mi place să promit lucruri, în stilul lui Emil Boc, adică «da vă dau şi n-am de unde»”, a precizat premierul.

Victor Ponta a spus că împreună cu primarul Iaşului Gheorghe Nichita, cu şeful Consiliului Judeţean Cristian Adomniţei şi cu Ministerul de Finanţe va fi căutată o soluţie de finanţare etapizată, astfel încât lucrările să înceapă în cel mai scurt timp.

„Până nu am însă exact sursa de venit nu vreau să spun decât că aeroportul este o prioritate pentru Moldova. Este vorba şi de dezvoltarea coerentă a regiunilor, pentru că iată, Clujul are un aeroport, la fel şi Timişoara şi este absolut necesar să existe şi la Iaşi”, a adăugat Victor Ponta.

La începutul acestei luni, preşedintele CJ Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei declara că ar fi incorect ca guvernul să nu finanţeze modernizarea aeroportului din Iaşi, după ce guvernele anterioare au dat bani pentru dezvoltarea a trei aeroporturi din Transilvania, respectiv cele din Cluj, Sibiu şi Timişoara.

El a afirmat că aşteaptă ca executivul să prindă finanţarea proiectului de modernizare a aeroportului din Iaşi în bugetul de stat pentru anul viitor.

„Dacă până acum o lună, liderii politici veneau relaxaţi la Iaşi să vorbească despre aeroport, începând cu momentul hramului Sfintei Parascheva vor trebui să răspundă”, preciza preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei.

El a spus că va fi „etic

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°