Fermierii afectati de secetã
TERMEN Mai sunt doar douã zile în care agricultorii vasluieni îsi pot depune dosarele în vederea obtinerii ajutorului de minimis aferent suprafetelor agricole afectate de secetã. Termenul final de depunere a cererilor fiind marti, 15 octombrie, oficiile APIA si-au prelungit programul, inclusiv în zilele de sâmbãtã si duminicã, zile în care au fost prezenti si specialistii Directiei Agricole a Judetului Vaslui, cei care, în fapt, preiau de la viitorii beneficiari ai H.G. 897/2012 cererile de ajutor de minimis. Pânã acum, au fost depuse cereri din partea a circa douã treimi dintre agricultorii vasluieni, multi dintre potentialii beneficiari ai acestui ajutor de minimis urmând a se prezenta în ultimele zile, ocazie cu care se vor forma, ca de obicei, cozi la oficiile APIA.
Pânã acum, mai putin de douã treimi dintre cei care ar putea beneficia de acest ajutor au depus documentele aferente. Pânã vineri, au fost depuse 18.127 cereri de ajutor din totalul de peste 35.000 de fermieri care primesc subventii pe suprafatã înregistrati la APIA. Pentru compensarea efectelor secetei din anul agricol 2011 – 2012, Guvernul României a adoptat Hotãrârea nr. 897/2012, privind alocarea unor ajutoare de minimis de care pot beneficia agricultorii ce detin între 1 si 10 ha de teren arabil cultivat, indiferent cã este vorba de persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale si întreprinderi familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008, persoane juridice, precum si orice forme asociative cu sau fãrã personalitate juridicã, ce detin suprafete de culturi agricole în teren arabil si au înfiintat culturi în toamna anului 2011, primãvara anului 2012. Valoarea ajutorului acordat de guvern este de 100 lei/ha, iar pentru a beneficia de aceastã compensatie, agricultorii trebuie sã depunã la sediul centrelor locale APIA, pânã pe data