Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actorul Mihai Volontir este internat la reanimare în stare gravă

Publicat in Adevarul, duminică 14 octombrie 2012 ·

Cunoscutul actor Mihai Volontir trece prin clipe grele. El a suferit două intervenții chirurgicale complicate, iar acum se află în Secția reanimare a Spitalului Clinic Republican.

Medicii spun că starea lui este gravă, dar stabilă, însă refuză să comunice diagnosticul, motivând interdicția din partea rudelor de a dezvălui anumite detalii despre boala acestuia. "Pacientul a suferit două intervenții chirurgicale, acum este deconectat de la aparate. La începutul săptămânii viitoare va fi transferat în salon", a spus Sergiu Ungureanu, medic șef adjunct la Spitalul Clinic Republican. El mai spune că perioada de recuperare a actorului poate dura mai mult de zece zile, starea lui fiind complicată de vârsta înaintată, dar și de bolile concomitente. Totuși, ei sunt optimiști și spun că Volontir are toate șansele să-și revină complet.

Mihai Volontir a debutat ca actor la "Moldova-film" în anul 1967. Rolul țiganului Budulai din serialul Țiganii, din anul 1979 i-a adus celebritatea, transformându-l într-o figură marcantă a filmului moldovenesc. Succesul acestui serial a dus la realizarea unei continuări în anul 1984, intitulată Întoarcerea lui Budulai.

La începutul anilor 2000, autoritățile locale i-au conferit lui Mihai Volontir titlul de cetățean de onoare al municipiului Bălți. De asemenea, a primit "Ordinul Republicii", ce mai înaltă distincție a Republicii Moldova. În anul 2000, Volontir a fost desemnat cel mai bun actor al secolului XX din cinematografia moldovenească.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Braşov. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I: Elena Lasconi 26,41%, Călin Georgescu 20,71%

Mediafax acum 22 minute
Rezultate alegeri prezidenţiale, turul I, după numărarea a 100% din voturi în judeţul Braşov ELENA-VALERICA LASCONI – 70.209 (26,41%) CĂLIN GEORGESCU – 55.057 (20,71%) ION-MARCEL CIOLACU – 39.270 (14,77%) GEORGE-NICOLAE SIMION – 31.273 (11,76%) MIRC

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 6 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 5 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 5 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 5 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 3 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 7 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 5 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 12 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°