Celebrul paraşutist austriac Felix Baumgartner a depăşit recordul de altitudine de la care un om a efectuat o cădere liberă. Baumgartner a sărit de la aproape 39.000 de metri altitudine şi a devenit primul om care a depăşit viteza sunetului fără a se propulsa sau proteja cu ajutorul unui vehicul.
Felix Baumgartner spune că acest salt este "scopul său final", scrie redbullstratos.com. Atingând viteza sunetului, care este de 1.227,6 kilometri/ oră (343 metri/ secundă), Felix Baumgartner, în vârstă de 43 de ani, care va purta un costum presurizat, va zbura la fel de repede ca un glonţ de pistol. Recordul pentru saltul cu paraşuta în cădere liberă datează din 1960 şi a fost stabilit de un fost colonel din aviaţia americană (US Air Force), Joe Kittinger, care, ajuns la limita spaţiului cu ajutorul unui balon umflat cu heliu, a sărit în gol de la altitudinea de 31.333 de metri.
MAI JOS PUTEŢI VEDEA LIVE SĂRITURA LUI FELIX
Evenimentul, pentru care austriacul se pregăteşte de cinci ani, programat să aibă loc iniţial pe 8 octombrie, a fost amânat de mai multe ori, întâi pentru 9 octombrie, apoi pentru 11 octombrie şi, cel mai recent, pentru duminică.
"Îmi plac foarte mult provocările, iar încercarea de a deveni prima persoană care depăşeşte bariera sunetului este o provocare unică. Acesta este, probabil, ultimul lucru pe care îl mai am de făcut", a declarat Felix Baumgartner în timpul perioadei de pregătire pentru marele salt.
Felix Baumgartner s-a născut pe 20 aprilie 1969 în oraşul austriac Salzburg şi, de copil, a visat să piloteze elicoptere şi să sară cu paraşuta.
Pentru saltul pe care l-a efectuat astăzi, de la înălţimea de peste 39.000 de metri deasupra statului New Mexico, Felix Baumgartner s-a antrenat timp de cinci ani şi a mai dus la bun sfârşit alte două sărituri de la