Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reacție PNL la ultimatumul lui Jidveian: Colegiul Sebeş-Blaj din listele USL la Camera Deputaţilor revine Partidului Conservator

Publicat in Alba24, duminică 14 octombrie 2012 ·

Noi informaţii privind disensiunile din USL în Alba în contextul nominalizărilor de candidaţi pentru alegerile parlamentare. Din precizările reprezentanţilor PNL Alba, la sfârşitul săptămânii trecute, la nivel central s-a luat hotărârea ca desemnarea unui candidat pentru Colegiul Sebeş – Blaj să revină Partidului Conservator, parte a alianţei politice din care mai fac parte PNL şi PSD.

Contactat de Alba24, preşedintele PC Alba, Gheorghe Feneşer a declarat că, potrivit protocolului USL, partidul pe care îl reprezintă avea dreptul să nominalizeze candidaţi pentru zona Sebeş – Blaj, însă că el, personal, nu este interesat de o funcţie de parlamentar, astfel că luni se va decide numele celui care va fi promovat în cursa electorală. Deocamdată, există alte două persoane din PC care sunt în cărţi în acest sens, care urmează să hotărască dacă doresc sau nu să fie nominalizate pentru candidatura de deputat.

În ceea ce priveşte precizările liberalilor, purtătorul de cuvânt al PNL Alba, Angelica Mocan a transmis următorul comunicat de presă:

„În urma negocierilor din cadrul USL, la nivel central, colegiul de deputaţi Sebeş-Blaj din judetul Alba a fost atribuit Partidului Conservator.

ACD Alba a luat act de decizia politica adoptată la nivel central şi comunicată liderilor celor două formaţiuni politice, vineri după-amiază.

În cadrul USL Alba nu există nici un conflict sau nelămurire, ci doar un climat de colaborare şi coeziune.

Copreşedinţii USL Alba, Teodor Atanasiu şi Ioan Dîrzu s-au întâlnit vineri, 12 octombrie 2012, la ora 17.00 şi nu au luat în discuţie reîmpărţirea colegiilor la nivel local.

Obiectivul USL Alba este câştigarea alegerilor parlamentare, într-un context politic complex, în care e nevoie de maturitate şi responsabilitate.”

Astfel, nominalizarea lui Ovidiu Jidveian pentru Colegiul de deputaţi Sebeş – Blaj ar rămân

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Istvan Kovacs arbitrează finala Ligii Campionilor!

Ziua Constanta acum 6 ore
Succes important pentru arbitrajul românesc! UEFA a anunțat brigada de arbitri pentru finala UCL dintre PSG și Inter din care fac parte patru români. Meciul se joacă sâmbătă, 31 mai, de la ora 22:00, pe Allianz Arena (München). Istvan Kovacs se va a

Nicuşor Dan: Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Cât de mult ele vor putea să crească asta e o discuţie la care nu vreau să mă angajez în momentul de faţă / El şi-a prezentat diploma de bacalaureat - FOTO/ VIDEO

News.ro acum 7 ore
Candidatul independent din turul doi al alegerilor prezidenţiale Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă, dar cât de mult acestea ar putea creşte este o discuţie la care nu doreşte să se angajeze

Călin Georgescu a rupt tăcerea cu doar câteva zile înainte de turul 2: Pentru că provin într-un sistem bolnav de putere și de control

NapocaNews acum 3 ore
”Hristos a înviat! Dragii mei, tăcerea, așa cum știți, este plină de cuvinte care mocnesc în suflet și în gânduri. Dar tăcerea este uneori necesară. Așa că am tăcut. Am tăcut pentru că am vrut să ascult și pentru că, mai presus de orice, am vrut să

Trump, nou atac virulent la adresa Uniunii Europene: Este „mai rea” decât China

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Uniunea Europeană este „mai rea decât China”, la doar câteva ore după ce Washingtonul și Beijingul au convenit să reducă tarifele punitive și să detensioneze războiul comercial, notează Politico.

Cristina Neagu a fost DECORATĂ cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler:”Sunt mândră, onorată şi recunoscătoare”

Gandul acum 10 ore
Cristina Neagu a fost decorată de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler. Ilie Bolojan a afirmat că sportiva este „un fenomen al handbalului românesc și mondial”. „Sărbătorim un fenomen al ha

Răspunsul lui George Simion pentru Ilie Bolojan care a anunțat că îl votează pe Nicușor Dan în turul 2

HotNews acum 12 ore
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a reacționat, luni, la declarațiile făcute de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la opțiunea sa de vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 18 mai. „Un președinte de Consili

Incendiu la casa premierului britanic Keir Starmer din nordul Londrei

HotNews acum 4 ore
Poliția britanică a anunțat că investighează un incendiu care a izbucnit la primele ore ale dimineții de luni la o locuință din nordul Londrei aparținând premierului britanic Keir Starmer, incident în care nicio persoană nu a fost rănită, scriu Reut

Marius Tucă Show începe marți, 13 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

O pană masivă de curent paralizează metroul londonez

News.ro acum 7 ore
O pană masivă de curent s-a produs luni după-amiază şi a paralizat o parte a reţelei de transportul subteran din Londra, potrivit Transport for London (TfL), operatorul de transport local. Pana de curent a lovit sud-vestul Londrei în jurul orei loca

Percheziții DNA la Primăria Sinaia după ce primarul a încălcat condițiile controlului judiciar

HotNews acum 7 ore
Procurorii DNA București au descins la sediul Primăriei Sinaia, în dosarul în care primarul Vlad Oprea este cercetat pentru luare de mită, transmite News.ro. Perchezițiile au fost făcute în biroul viceprimarului și secretarei acestuia, conform surse

Vremea

București
acum

mar.

8°/16°
mie.

9°/19°
joi

9°/23°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

5°/17°
mie.

6°/17°
joi

8°/21°
vin.

6°/8°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

9°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/14°
mie.

4°/15°
joi

7°/18°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/22°
vin.

7°/16°