Premierul Victor Ponta a ținut să precizeze că sunt bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii şi pentru funcţionarea instituţiilor statului, până la sfârşitul anului, fondurile necesare în acest sens urmând să fie realocate din alte părţi, după ce fosul ministru pedelist al Finanțelor, brașovenaul Gheorghe Ialomițianu, a lăsat descoperită ultima parte a anului din punct de vedere bugetar.
Premierul Victor Ponta a reclamat că s-a ajuns în această situaţie pentru că fostul Guvern a construit bugetul doar pentru primele zece luni ale anului.
„Guvernul trecut a considerat că anul 2012 are doar zece luni, însă obligaţia mea este să asigur funcţionarea tuturor instituţiilor statului până la sfârşitul anului 2012“, a declarat Ponta.
Întrebat dacă a ştiut de la început despre această situaţie, premierul Victor Ponta a declarat că a descoperit pe parcurs toate acele fonduri pe care fostul Guvern nu le-a prevăzut. „Am descoperit pe parcurs toate acele fonduri pe care fostul Guvern nu le-a prevăzut. Există două explicaţii pentru aceasta, şi anume ori fostul Guvern a alcătuit un buget nerealist, ca să nu spun fals, ca să arate instituţiilor internaţionale că: «iată, am adoptat bugetul şi e bine», ori s-au gândit că nu vor mai fi ei la guvernare şi atunci va veni altcineva care va rezolva situaţia“, a mai spus Ponta.
„Lucrurile stau aşa de multă vreme, nu este o situaţie de ieri, de azi. Premierul a simţit nevoie să comunice în spaţiul public un adevăr care nu a mai fost spus cu voce tare până acum. Suntem în gol de lichidităţi de mult timp, iar semnele în acest sens au fost vizibile. Statul se împrumută permanent, dovadă fiind şi faptul că Ministerul Finanţelor a scos pe piaţă obligaţiuni, titluri de stat", a declarat a declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru CostinCostin.
Premierul Victor Ponta a ținut să precizeze că sunt b