Victor Ponta a ieşit la rampă cu o declaraţie surprinzătoare: Guvernul mai poate plăti salariile şi pensiile şi mai poate asigura funcţionarea instituţiilor, pe ultimele 45 de zile ale lui 2012, doar dacă va tăia din altă parte, motivând că fosta putere a construit un buget pe 10 luni în loc de 12. Realitatea, însă, este cu totul alta: în raport cu realizările, proiecţia bugetară pe anul în curs a păcătuit numai prin optimism.
În 2012, nici încasările din privatizări, nici absorbţia fondurilor europene, nici dinamica exporturilor ori veniturile din accize nu s-au potrivit estimărilor, dar cheltuielile au urcat, pe fondul majorării pensiilor şi salariilor. Concluzia? Circa 3,5 miliarde lei nu s-au prezentat la apelul Guvernului Ponta, care va fi nevoit să pună mâna pe foarfecă şi să taie din nou din bugetele ministerelor, folosind, în plus, la căptuşirea găurilor din bugetul de stat şi jumătate din cele 680 milioane de euro încasate de stat pentru licenţele 4G. În condiţiile în care este de aşteptat ca problemele de fond ale economiei să persiste şi în 2013, când se înregistrează şi un vârf de plată în contul datoriei publice, devine tot mai neclar din ce surse va putea fi asigurată reîntregirea pensiilor şi salariilor din sistemul bugetar.
În decembrie vom mânca... 4G. Nu este vorba de Ghiţă porcul, darurile lui Moş Gerilă, gogonele şi gogoşi electorale, ci de alocarea unor sume obţinute din vânzarea licenţelor 4G pentru acoperirea cheltuielilor curente ale statului ajuns la fundul sacului. Prezent într-o emisiune televizată, premierul Victor Ponta a afirmat ieri că a constatat că fosta administraţie a aprobat un buget din care lipseşte finanţarea aferentă ultimelor 45 de zile din acest an, în condiţiile în care cererile de alocări însumează 3,5 miliarde lei, reprezentând necesarul minim până la sfârşitul anului.
Potrivit şefului Guvernul