Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baschetbaliştii de la CSM, pe primul loc în clasament, după ce au învins Dinamo la 45 de puncte

Publicat in Bihoreanul, luni 15 octombrie 2012 ·

Baschetbaliştii de la CSM Oradea şi-au continuat cu o victorie clară parcursul din noua ediţie de campionat. Sâmbătă, la Bucureşti, elevii antrenorului Cristian Achim s-au impus la o diferenţă de 45 de puncte în faţa formaţiei Dinamo.

Bihorenii au depăşit suta de puncte după ce au avut o evoluţie excelentă, în special în primele trei sferturi, pe care le-au dominat cu autoritate, marcând cel câte 28, 27 şi din nou 27 de puncte, timp în care, pe fondul unei apărări foarte bune, au încasat doar câte 13, 12 şi 8 puncte.

Trebuie remarcat şi valoarea adversarei, care este mult sub a orădenilor, bucureştenii fiind depăşiţi la toate capitolele, doar în ultimul sfert, pe fondul schimbărilor, dinamoviştii reuşind să înscrie 23 de puncte, dar în acest interval şi CSM a înscris totuşi 19.

Exceptându-l pe Rareş Paşca, toţi jucătorii de la CSM şi-au trecut numele pe lista marcatorilor, cele mai multe reuşite avându-le însă Milos Pesic, 18. Următorul pe listă fiind, oarecum surprinzător, Lazar Laszlo, cu 15. Acesta devansându-i la puncte înscrise pe Nemanja Maric, cu 14, şi Silviu Lupusavei, autor a 12 puncte.

Ca urmare a acestui succes, baschetbaliştii de la CSM Oradea au trecut pe prima poziţie a clasamentului la zi, cu 4 puncte.

Dinamo - CSM Oradea 56 - 101 (13-28, 12-27, 8-27, 23-19)

Sala: Arena de Baschet

Spectatori: 300

Arbitri: Bedir Sefer, Dragoş Stan, Rasoga Serban

Comisar: Cuţov Anton

Principali marcatori Dinamo: Ciprian Mihai 12 puncte şi Vladimir Mihai 10 puncte.

Marcatori CSM Oradea: Milos Pesic 18 puncte, Laszlo Lazar 15, Nemanja Maric 14, Silviu Lupusavei 12, Daniel James Dillon 11, Wiliam Edward Franklin 10, Sasha Topchov 6, Bogdan Şibîrnă 5, Horia Hora 5, Ivan Stefanovic 3 şi Andrei Ciordas 2 puncte.

Etapa a II-a a Diviziei A la baschet masculin:

CSU Ploieşti - BC Mureş Tg. Mureş 79-85

CSU

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum o ora
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 2 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 4 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 3 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ciucă, despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele: Este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele că este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile.

Mourinho a semnat cu Fenerbahce pe stadion, în faţa a peste 45.000 de fani

News.ro acum 2 ore
Antrenorul portughez Jose Mourinho a semnat duminică înţelegerea cu gruparea turcă Fenerbahce. Evenimentul s-a petrecut pe arena clubului din Istanbul în faţa a peste 45.000 de fani. Jose Mourinho a fost numit duminică antrenor al grupării turce Fen

Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu USR: Orice opţiune este pe masă / În această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, el precizând că în această perioadă scurtă de când a intrat în politică a învăţat un lucru, şi anume că în politică niciodată să nu spui n

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°