„Urăsc ceea ce domnul preşedinte Băsescu reprezintă", a spus recent Victor Ponta, pe un ton hotărât, într-un interviu acordat Pro TV. Aici, cuvântul-cheie nu e „Băsescu", ci „urăsc". Verbul „a urî". Substantivul „ură".
Ura este o infirmitate care poate provoca tragedii. Dacă Hitler nu-i ura pe evrei, nu s-ar fi ajuns la Holocaust (temă pe care n-ar strica s-o aprofundeze şi bugetivorul Dan Şova, tovarăşul de partid, de idei şi de bunăstare al lui Victor Ponta).
Dacă Stalin n-ar fi urât specia umană, n-ar fi trimis la moarte milioane de oameni (nu am pretenţia ca Ion Iliescu să înţeleagă asta).
Dacă Victor Ponta şi Crin Antonescu nu-l urau de moarte pe Traian Băsescu, nu ar fi provocat holocaustul politic din această vară. Unul care, iată, este pe cale să ducă la un holocaust economic-financiar, din moment ce acelaşi Ponta declară, senin ca o gladiolă, că nu prea ar mai fi bani pentru salarii, pensii etc. în ultimele două luni ale anului. (Credeam că o declaraţie mai imbecilă decât aceea că "Boc a făcut bugetul doar pentru zece luni", cum s-a exprimat Ponta, nu poate exista. Dar m-am înşelat. Antena 3, aliatul la guvernare al lui Ponta, a titrat ieri: "Bugetul, mâncat de Boc şi MRU". Ăştia de la Ministerul Propagandei fracturează nu doar bunul-simţ gazetăresc, ci şi gramatica: se scrie "mâncat de Boc şi de MRU", nu "mâncat de Boc şi MRU".)
Dar nu Ponta e subiectul acestui articol, ci ura. Ura lui Ponta faţă de Băsescu este doar o picătură din ura generalizată care pune stăpânire, încet-încet, pe societatea românească. Mai gravă decât ura lui Ponta faţă de Băsescu este ura lui Ponta faţă de adevăr (aşa se nasc celebrele sale minciuni, care duc la mitomanie). Depăşim universul pontanian şi descoperim ura propagată de televiziuni, care este mult mai periculoasă chiar decât cea cultivată de politicieni. Iar când televizunile şi politicienii se întâl