Un imigrant român a fost înjunghiat şi a murit sub privirile partenerei sale, la doar câteva zile după ce a sosit în Irlanda, relatează The Sun în ediţia electronică de luni.
Constel Creţu, în vârstă de 44 de ani, a murit după ce a fost înjunghiat de trei ori în piept, în timpul unui atac. Acesta se afla sâmbătă seara târziu împreună cu partenera sa într-un apartament de pe Connolly Street, la Cavan. Victima a fost atacată de către doi bărbaţi, după ce au pătruns cu forţa în apartament, potrivit publicaţiei britanice.
O ipoteză investigată de către poliţia irlandeză este cea potrivit căreia românul a fost ucis în cadrul unei reglări de conturi între grupări infracţionale din România, potrivit The Sun.
Costel şi partenera sa sosiseră în Irlanda marţi, în căutarea unui loc de muncă, precizează publicaţia. "Fata se află într-o stare groaznică şi nu poate crede ceea ce s-a întâmplat", a declarat o sursă pentru The Sun. "Ea era în apartament când el a fost atacat, iar cine a făcut acest lucru era hotărât să îl ucidă", a adăugat sursa citată.
Potrivit tabloidului britanic, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost arestat duminică seara în legătură cu această crimă şi este reţinut la sediul poliţiei din Cavan. Poliţia solicită ajutorul unor eventuali martori.
Un imigrant român a fost înjunghiat şi a murit sub privirile partenerei sale, la doar câteva zile după ce a sosit în Irlanda, relatează The Sun în ediţia electronică de luni.
Constel Creţu, în vârstă de 44 de ani, a murit după ce a fost înjunghiat de trei ori în piept, în timpul unui atac. Acesta se afla sâmbătă seara târziu împreună cu partenera sa într-un apartament de pe Connolly Street, la Cavan. Victima a fost atacată de către doi bărbaţi, după ce au pătruns cu forţa în apartament, potrivit publicaţiei britanice.
O ipoteză investigată de către poliţia irla