Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apă şi canalizare în satele oraşului Miercurea Nirajului

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 15 octombrie 2012 ·

Extinderea sistemului de canalizare, infrastructura rutieră şi cea educaţională sunt principalele priorităţi vizate de conducerea Primăriei Miercurea Nirajului pentru a le realiza în perioada 2014-2020.

“În cadrul programării bugetare multianuale aferente “Politicii de coeziune pentru perioada 2014-2020”, în lista priorităţilor identificate la nivelul unităţii administrative teritoriale Miercurea-Nirajului sunt incluse şi obiective de investiţii care privesc direct satele aparţinătoare”, a explicat Toth Sandor, primarul oraşului Miercurea Nirajului.

O parte din investiţii vizează extinderea reţelei de canalizare menajeră în satele componente oraşului Miercurea Nirajului şi extinderea reţelei de alimentare cu apă în Miercurea Nirajului şi satele componente.

Drum comunal modernizat

“Fiind pe lista priorităţilor, infrastructura de apă, canalizare şi asfaltare urmează să se elaboreze studii de fezabilitate pentru aceste obiective de investiţii şi se va aplica pentru obţinere de finanţare. În ceea ce priveşte infrastructura rutieră avem deja elaborat un studiu de fezabilitate pentru modernizarea drumului comunal Şardu Nirajului-Beu-Veţa, investiţie în valoare de circa 10.273.000 lei, conform devizului estimativ. Urmează să se găsească finanţare pentru realizarea ei. În celelalte sate drumurile sunt asfaltate”, a continuat primarul oraşului Miercurea Nirajului, precizând că există o problemă cu reabilitarea podurilor din Dumitreşti şi Tâmpa, care se reabilitează prin Ordonanţa 7/2006. “Lucrările nu s-au putut finaliza tot din lipsă de fonduri. Ar fi foarte important ca finanţarea lucrărilor începute să fie continuate, să se poate finaliza, altfel banii publici sunt irosiţi în obiective neterminate”, a mai spus Toth Sandor.

Şcolile, reabilitate

În prezent sunt în curs de execuţie lucrările de reabilitare la Şcoala p

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă un independent şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Central

News.ro acum o ora
Încă un candidat independent şi-a depus, vineri, candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central urmează să analizeze documentele şi să anunţe decizia. ”Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 20

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 3 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum 2 ore
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

DOCUMENT CCR explică de ce nu are voie Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a explicat vineri de ce a respins contestațiile depuse de Călin Georgescu și alți susținători ai acestuia, menținând decizia Biroului Electoral Central de a-i refuza înregistrarea candidaturii la alegerile prezidențiale din lu

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 4 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 4 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Timiş: Poliţiştii au oprit un transport ilegal de arme/ Doi bărbaţi, prinşi în flagrant în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac / 3 arme letale, depistate, dar şi muniţie / 18 percheziţii în două judeţe - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Un transport de arme a fost oprit de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş. Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, când coletul cu arme şi muniţie a fost preluat

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum o ora
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

Nereguli grave descoperite la restaurantul Parlamentului. Piedone: „Aveți vreun blat, ceva, să-i otrăviţi pe parlamentari?!” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, arată, într-un clip video pe Facebook, ce a găsit în restaurantul din Parlament care a fost închis: produse expirate şi de un an de zile, materii prime congelate, fără să se ştie de când sunt, lipsă la gr

Vremea

București
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°