La vreo 30 de kilometri depărtare de Ploieşti, ascunsă într-o pădure, se află Uzina Mecanică Mija, una dintre puţinele fabrici din România în care se mai produce (încă) armament.
Trecând pe lângă acest obiectiv militar ai putea fi tentat să spui că liniştea ce o înconjoară este firească, având în vedere profilul companiei. Din păcate, este o linişte înşelătoare. Cele 32 de hectare pe care se întindea fabrica par acum goale, iar miile de muncitori care intrau pe poartă în fiecare dimineaţă au rămas o amintire.
Citeşte un material amplu despre industria de armament din România, pe www.incomemagazine.ro
Cazul nu este izolat. Mai toate fabricile româneşti de armament au aceeaşi soartă. Această ramură a fost copilul de suflet al lui Nicolae Ceauşescu, care a reuşit să pună România pe harta industriei mondiale de profil. Acum, despre aceasta se vorbeşte tot mai rar şi, în cele mai multe cazuri, de rău.
Tehnologiile învechite, managementul defectuos, cu puternice influenţe politice, dar şi contextul economic mondial au adus acest sector în moarte clinică. Guvernele post-decembriste au vorbit puţin şi au făcut şi mai puţin pentru salvarea acestui sector, care se află acum la un pas de anihilare completă.
Dacă întrebi ce viitor are această industrie, mai toţi actorii publici sau privaţi o să îţi spună că „lucrează la strategii de salvare.” Dincolo de aceste vorbe se aşterne un peisaj sumbru, în care se creionează de 22 de ani industria uitată a României.
La vreo 30 de kilometri depărtare de Ploieşti, ascunsă într-o pădure, se află Uzina Mecanică Mija, una dintre puţinele fabrici din România în care se mai produce (încă) armament.
Trecând pe lângă acest obiectiv militar ai putea fi tentat să spui că liniştea ce o înconjoară este firească, având în vedere profilul companiei. Din păcate, este o linişte
