Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROIECTUL DE 3,6 MILIARDE DE DOLARI care ar putea schimba ROMÂNIA. "Sunt investitori şi din Rusia, şi din China interesaţi să investească în această zonă"

Publicat in Gandul, luni 15 octombrie 2012 ·

Proiectul canalului Siret-Bărăgan ar putea fi lansat anul viitor, când ar urma să fie investită o sumă de până la 50 milioane euro, dintr-un total estimat de 2,6 miliarde de euro, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin

"Pentru canalul Siret-Bărăgan ministerul a comandat studii la Institutul de Studii pentru Îmbunătăţiri Funciare şi suntem în faza finală cu acestea. Sper ca în cel mai scurt timp acest proiect să devină de o importanţă principală pentru Guvern şi să găsim surse financiare ca să putem să construim", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

El a adăugat că a discutat la Bruxelles despre investiţiile în zona de îmbunătăţiri funciare şi a vorbit şi despre canalul Siret-Bărăgan, unde este nevoie de finanţare.

"Cred că vom merge pe un parteneriat public-privat, pentru că sunt investitori şi din Rusia, şi din China interesaţi să investească în această zonă. În urma discuţiilor pe care le-am avut la Bruxelles există posibilitatea ca chiar din anul 2013 să putem să facem anumite investiţii", a afirmat Constantin.

Ministrul a mai spus că investiţiile de anul viitor vor fi sub 50 de milioane de euro, dintr-un total estimat pentru întregul canal, doar pe zona de îmbunătăţiri funciare, de 2,6 miliarde euro.

De acest proiect s-a arătat interesată, anul trecut, compania China National Agricultural Group Corporation.

Tot anul trecut Valeriu Tabără, la acea dată ministru al Agriculturii, anunţa că ministerele Agriculturii şi Mediului vor să încheie un parteneriat public-privat pentru construcţia canalului, care ar facilita irigarea a 500.000 de hectare de teren, valoarea totală a proiectului fiind de 3,6 miliarde de euro.

Proiectul canalului Siret-Bărăgan ar putea fi lansat anul viitor, când ar urma să fie investită o sumă de până la 50 milioane euro, dintr-un t

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum 35 minute
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum 27 minute
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 23 minute
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 3 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Comisia de Etică a SNSPA nu-l găsește vinovat pe Marius Pieleanu, acuzat de hărțuire sexuală de fosta ministră a Justiției și alte foste studente: "Nu a identificat probe incontestabile"

Ziare.com acum 40 minute
Comisia de Etică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis, în unanimitate, să încheie procedurile referitoare la sociologul Marius Pieleanu, profesor în cadrul instituției și deținătorul casei de sondare Avangarde. Dec

Ilie Bolojan a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie a conducerii BNR, reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu. Întâlnirea, în contextul în care tabloul macroeconomic actual este dominat de riscuri şi incertitudini interne şi externe

News.ro acum 14 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a conducerii Băncii Naţionale a României (BNR), reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu şi Viceguvernatorul Cosmin Marinescu. Întâlnirea a avut lo

Ministrul Finanţelor, întrebat despre Fondul de rezervă: Nu există / Avem banii pentru alegeri şi, într-adevăr, avem o sumă pentru forţă majoră, dar chiar o sumă mică / Ce spune despre deficit

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă că Fondul de rezervă este mult mai mic decât în alţi ani, fiind cuprinse sume pentru alegeri şi ”o sumă mică” pentru forţa majoră. Ministrul afirmă că nu ne vom încadra în deficit de 7% ”dacă în fiecare zi

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-7°
mar.

-7°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°