“La revoluţie ne-am câştigat libertatea!” De câte ori nu am auzit această propoziţie în ultimii 22 de ani? De atât de multe ori încât afirmaţia s-a golit de sens, s-a banalizat şi transformat într-un clişeu. 24 de ore petrecute în Turkmenistan te pun pe gânduri când vine vorba de libertate, în toate formele ei.

30 de jurnalişti şi o delegaţie semnificativă a autorităţilor române, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu, au mers, în 11-12 octombrie, într-o vizită oficială în Turkmenistan, o ţară despre care nu se ştiu prea multe, dar pe care liderii internaţionali pun preţ în special datorită rezervelor imense de gaze naturale ale acestui stat obscur din Asia Centrală. Dincolo de mizele economice şi politice ale acestei deplasări, Turkmenistanul a fost, pentru cei mai mulţi dintre noi, o poartă spre trecut. Aşgabat, oraş alb sau lipsit de nunaţe?

Am aterizat în Ashgabat, fără îndoială, un oraş impunător, un oraş care te frapează cu cladirile sale imense, toate din marmură albă – de aici şi numele de “oraşul alb” -, cu bulevarde largi şi cu monumente ridicate în cinstea fostului lider Saparmurat Niyazov, decedat în 2006, dar mai ales în cinstea noului preşedinte, Gurbangulî Berdîmuhamedov.

Opulenţa din centrul oraşului este într-o evidentă discrepanţă cu sărăcia periferiei, acolo unde trăiesc majoritatea cetăţenilor Capitalei. Sunt cartiere cu case mici şi sărăcăcioase, cu gospodării în care oamenii cresc animale. Un peisaj, de fapt, pe care în România îl găsim mai curand în mediul rural.

Am fost uimiţi să aflăm ca majoritatea clădirilor impunatoare din centru sunt construite în ultimii 2-3 ani! Vorbim despre sute de astfel de sedii de instituţii sau blocuri de locuit, care au înlocuit într-un timp extrem de scurt terenurile virane. Blocurile de locuit sunt însă aproape goale. Uşor de explicat asta: un apartament în aceste zone nou constr