Etapa a a VII-a a eşalonului secund a fost dominată, pentru prima dată în acest campionat, de mulţimea de eliminări, patru la număr, care au avut o contribuţie majoră a evoluţiei echipelor din care făceau parte. Coconaşu de la Delta a contribuit la înfrângerea echipei sale în compania echipei din Slobozia, care a cucerit astfel prima victorie din campionat. Gălăţenii de la Dunărea, prin eliminarea lui Chiriac din min. 37, au pierdut meciul cu Farul. Doar rapidiştii suceveni au reuşit să cîştige meciul de la Dinamo II cu toată opoziţia eliminării unui jucător, Chiriac în min. 37 pentru lovirea unui adversar. Echipa din Otopeni a suferit prima înfrângere din campionat din partea brăilenilor. În seria ardeleană, deşi Corona a avut o serie de jucători cu probleme medicale a reuşit să obţină a 5-a victorie din campionat şi să se distanţeze în clasament la 3 puncte diferenţă. Într-unul din principalele meciuri ale campionatulu, Damila cu echipa timişeană s-a încheiat cu un scor alb, ambele menţinîndu-se în quartetul din topul clsamentului.
Rezultatele complete
în cele două serii
Seria I-a – estică: Unirea Slobozia - Delta Tulcea 2-1 (1-1). Mihalcea (4),Gheorghe (90)/Marincău (11). Dinamo II - Rapid Suceava 1-2 (1-1). Roman (35)/ Plămădeală (45),Gheorghiu (87). Farul Constanţa - Dunărea Galaţi 1-0 (1-0) Matei (45). C.F. Brăila - CS Otopeni 3-2 (1-1) Ochia (39), Pălimaru (61-autogol), Frunză (90)/Pârvu (11), Pălimaru (83); Chindia Târgoviste - FC Botoşani 2-0 (1-0) Serban (45 + 1) p. Verdes (71). Săgeata Năvodari, Sportul Studenţesc şi ACS Buftea au stat.
Clasament
1. Sportul 6 6 0 0 15-2 18
2. Otopeni 7 4 2 1 12-7 14
3. Botoşani 5 4 0 1 11-5 12
4. Tulcea 7 4 0 3 10-10 12
5. Năvodari 5 3 2 0 14-6 11
6. Suceava 5 3 0 2 8-7 9
7. Brăila 5 2 1 2 11-13 7
8. Slobozia 5 1 3 1 19-11 6