Faceam la un moment dat o speculatie pe tema unei posibile reconfigurari a sistemului de aliante pe baza caruia se va constitui noul executiv dupa alegerile din decembrie. Opinam ca, in pofida oricaror aparente, nu este deloc exclusa o formula de guvernare PSD-PDL, in noua conjunctura care se va naste atunci.
Spuneam ca, la urma urmelor, intre cele doua partide nu exista vreo falie doctrinara prea greu de trecut, tinand cont de ascendentele lor si de pragmatismul extrem al politicii romanesti.
In fond, am avut de-a lungul istoriei noastre post-revolutionare combinatii politice dintre cele mai aiuritoare. Cum, necum, tara va trebui guvernata de o coalitie cat mai stabila.
Dar de ce aceasta coalitie sa nu fie cea care astazi se prefigureaza drept cea mai probabila, chiar daca audienta sa a luat-o cumva la vale, pe parcursul exercitiului de guvernare caruia a vrut sau a trebuit sa-i faca fata? De ce sa se inventeze o noua alianta, de vreme ce avem una consolidata vartos, asa cum s-ar putea crede, in marele si inepuizabilul razboi anti-prezidential cu demoniacul Basescu?
Raspunsul pare sa fie unul format dintr-un nume si un prenume, daca ignoram si celelalte apelative reale si inventate pe seama acestui personaj: Antonescu si Crin. El este, paradoxal, la aceasta ora, buturuga mica in masura sa rastoarne carul glorios al unui proiect de guvernare care parea sa stea sub niste auspicii extrem de favorabile. Crin Antonescu devine pe zi ce trece dusmanul nedeclarat al USL.
De ce? Din mai multe motive.
In primul si cel mai important rand, PSD nu se va impaca niciodata sa piarda functia de cea mai mare demnitate in Stat. Fara sa faca macar o incercare de a si-o adjudeca. Este orgoliul sau de cel mai mare partid de pe scena, care nu admite sa fie mai putin decat a fost pana in prezent si nu accepta sa fie vioara a
