Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat luni, la Slatina, într-o conferinţã de presã, cã este bine cã liderii europeni ai PPE vin la Bucureşti, argumentând că, prin venirea în România, liderii PPE vor observa în mod direct faptul cã "preşedintele Traian Bãsescu nu îi mai reprezintã pe români".
Ponta a mai spus cã miercuri va avea o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
"Sãptãmâna aceasta, miercuri, mã vãd la Guvern cu preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, pentru a discuta problemele care ţin de România. Dupã aceea avem şi noi lansarea candidaţilor noştri. Eu le spun şi cred cã sunt oricând bineveniţi prim-miniştrii din celelalte ţãri europene, sigur, fiecare, cu familia sa politicã. Cred cã este în avantajul României ca ei sã fie la Bucureşti pentru cã vor vedea mult mai direct, probabil, cã cel pe care îl susţin, domnul preşedinte Bãsescu, nu îi mai reprezintã pe români", a declarat premierul Ponta.
Bucureştiul va gãzdui, miercuri şi joi, Congresul Partidului Popular European (PPE), unde sunt aşteptaţi sã participe 15 şefi de stat şi de guvern.
La congres, care se va desfãşura la Palatul Parlamentului, sunt aşteptaţi sã ia cuvântul preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, precum şi liderul grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, preşedintele Traian Bãsescu, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, premierul bulgar Boiko Borissov, premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, premierul polonez Donald Tusk.