Trei echipe de la SCM-U Craiova au câştigat meciurile disputate sâmbătă în campionat. Voleibalistele şi baschetbaliştii au obţinut victorii frumoase acasă, iar voleibaliştii s-au impus în Capitală. Şi handbalistele au avut meci la Bucureşti, dar l-au pierdut.
Sfârşitul de săptămână nu a început sub cele mai bune auspicii pentru clubul SCM-U Craiova. Prima echipă care a avut meci, cea de handbal feminin, a fost învinsă, vineri, în deplasare, de către CSM Bucureşti, scor 31-25 (17-15), în cadrul etapei a cincea din Liga Naţională. Grigore Albici, antrenorul secund al formaţiei oltene, a găsit ca principal motiv al eşecului apărarea avansată a echipei CSM Bucureşti. „Ne-am pus speranţe în acest meci, dar speranţele n-au durat decât aproximativ 25 de minute, după care, având în vedere greşelile pe care le-am făcut, nu puteam să mai emitem pretenţii la un rezultat bun. Nu am reuşit să ne descurcăm în atac în faţa unei apărari avansate şi foarte bună a echipei adverse“, a spus Albici, citat de Handbalvolei.
Cea mai bună marcatoare a echipei SCM Craiova în meciul de vineri a fost Alexandra Gogoriţă, cu 8 goluri marcate, urmată de Carmen Ilie (5), Briscan (4), Băbeanu (2), C. Florica (2), Ianaşi 1, Mitran 1, Pătuleanu 1, Hamciuc 1. Au mai jucat: Barbu, Vlăsceanu (portari), Dincu şi E. Nicu. Pentru CSM Bucureşti, principalele marcatoare au fost internaţionala Cristina Vărzaru şi Gabriela Mihalschi (fostă componentă a formaţiei din Bănie), fiecare marcând câte 7 goluri. Craiova ocupă locul opt (o victorie, un egal, trei înfrângeri), iar etapa viitoare joacă pe terenul campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea.
13, zi norocoasă pentru craioveni
Sâmbătă, chiar dacă a fost o zi de 13, nu le-a purtat ghinion echipelor de volei (masculin şi feminin) şi de baschet masculin de la SCM-U, toate trei câştigând partidele disputate. Voleibalistele au trecut, p