Luni urmeaza sa se acorde Premiul Nobel pentru Economie, numele oficial al acestui premiu fiind Premiul Sveriges Riksbank in stiinte economice in memoria lui Alfred Nobel. Nu este unul dintre Premiile Nobel fondate cu voia lui Alfred Nobel in 1985, dar este considerat a fi unul dintre ele. Ideea unui premiu Nobel a venit tarziu si ii apartine unui bancher central suedez, Per Åsbrink. La implinirea a 300 de ani de la existenta, guvernatorul i-a cerut unui consilier economic sa gaseasca o modalitate de a recompensa munca economistilor. Banca centrala a Suediei a contactat Fundatia Nobel si Academia regala de Stiinte si in mai 1968 cele 3 institutii s-au pus de accord asupra criteriilor privind noul premiu.

Distinctia a fost acordata pentru intaia oara in 1969 economistilor Jan Tinbergen si Ragnar Frisch pentru "descoperirea si utilizarea modelelor dinamice in analiza proceselor economice".

In 2011, castigatorii au fost Thomas J. Sargent si Christopher A. Sims pentru “cercetarile lor empirice legate de relatia cauza-efect in macroeconomie”. N-am prea vazut in presa cat de cat explicat ceea ce sustin ei asa ca am sa rezum ce se afla in spatele acestei sintagme. Munca celor doi e totusi legata de subiecte foarte actuale cum ar fi estimarea consecintelor unor evenimente neasteptate (de pilda modificarea brusca a dobanzii cheie de catre bancile centrale. Cum reactioneaza PIB-ul la o crestere temporara a dobanzii cheie sau la o scadere a inflatiei? Ce se intampla daca o Banca Centrala isi modifica permanent obiectivul privind inflatia?

Simms de pilda incearca sa “redescopere” relatia dintre nivelul dobanzii si inflatie. Nu insistam acum asupra aparatului matematic, dar una dintre concluziile lui Simms este ca o crestere a dobanzilor duce la scaderea inflatiei pe termen lung.

Cum se aleg castigatorii?

In fiecare an, Academia i